Ucraina II – Impresii si povesti din Kiev

August 26, 2013 by calatorcutricolor | 0 comments

Suntem la Riga, unde chiar si in august serile sunt friguroase. E vreme ideala de povesti, asa ca m-am gandit sa continui relatarile despre Ucraina.

Au trecut vreo doua saptamani de-atunci, dar mi-e inca proaspat in memorie mirosul statut al vagonului sovietic cu perdelute albe si covoare ca ale bunicii. E dupa-amiaza torida a lui 10 august 2013 si tocmai am urcat in trenul care ne va duce de la Cernauti la Kiev. Ne strecuram destul de usor pe culoarul ingust caci avem bagaje destul de “suple”. Asta pana cand in fata apare un burtos cu umeri lati, care oricum s-ar aseza tot la fel de putin loc de trecere lasa. Ne facem mici si il ocolim pana la urma, multumiti ca cel putin nu e coleg cu noi de compartiment. “Dar oare alaturi de cine vom petrece urmatoarele 14 ore?” ne intrebam. Ajungem la cusetele noastre si primim raspunsul. O matahala blonda, cu maiou stramt si ud ne intampina. “Ok, sa nu avem prejudecati. In spatele chipului de razboinic al tipului se poate ascunde ceva bun”.  Si asa si este.  Uriasul se da la o parte si in spatele lui, la propiu, ii vedem familia: o femeie longelina, cu figura blanda si doi copii veseli si haiosi. Ne dam seama din context ca domnu’ a venit doar sa-si conduca nevasta si baietii la tren, el urmand sa coboare.

O voce de femeie batrana cu rezonanta comunista anunta plecarea trenului in statia de amplificare a garii. Uriasul isi imbratiseaza familia si coboara nostalgic. Dupa cateva clipe apare pe peron, in fata geamului, si incepe sa faca tot felul de giumbuslucuri ca sa-si distreze fiii ce-l privesc cu drag.  Bate-n geam, se ascunde, sare in sus, se scalambaie. Pe cat e de mare, pe-atat de uman si amuzant se exprima. Trenul pleaca iar tatal cu ochi umezi, ramane emotionat in urma. Uriasul devinde mic, tot mai mic in departare. Pare o scena nostalgica desprinsa dintr-un film est-european din alte vremuri.

Trenul merge destul de incet iar Ucraina e cea mai intinsa tara a Europei(neincluzand Rusia si Turcia, cu cea mai mare parte a teritoriului in Asia). Asa ca ne gandim sa mergem pana la vagonul restaurant, locul unde intotdeauna timpul trece mai repede. Daca in restul trenului atmosfera e destul de linistita, aici e galagie mare. Un grup de vreo patru indivizi cu fete de raketi beau cu spor votca la o masuta. Unul dintre ei efectiv rage din cand in cand fara vreo adresa anume. Vanzatoarea solida, cu constitutie de statuie sovietica, nu se lasa intimidata si tipa si ea spre el ca sa-l faca sa taca. Intre timp toarna alcool cu nemiluita la alti indivizi cu figuri de personaje negative. Ne facem mici  si nu vorbim ca sa nu se prinda ca suntem straini. Luam repede o apa si ne intoarcem grabiti spre vagonul nostru. Ne place sa fim sociabili cand calatorim, dar parca astazi nu.

In timp ce savuram apa rece in fata compartimenului nostru, spectacolul continua. Un ucrainean slabut trece discret pe langa noi si ceva mai incolo se apleaca sa ia un telefon care se afla la incarcat in singura priza din vagon. Dupa cateva clipe un arabete la bustul gol, iesit direct din baie, tasneste spre el si il prinde de brat.  Se harjonesc putin, pare ca o confruntare fizica e iminenta, dar ucraineanul pleaca pana la urma. Arabul vine spre noi si incepe sa balmajeasca ceva nervos. Ii spunem ca nu suntem localnici si-o da pe engleza. “Thief, thief…He wanted to take my phone…Why don’t you stopped him?” I-am explicat ca n-aveam de unde sa stim ca-i telefonul lui si ne-am zis zis ca e timpul sa ne retragem o vreme in compartimentul nostru. Aici atmosfera e cu totul diferita. Baiatul cel mic, plictisit, s-a apucat de tot felul de nazdravanii. Mama tipa la el, dar in zadar. Mihaela incepe sa le faca fotografii la pusti, iar mezinul pozeaza ca un star de cinema. Ii place la nebunie iar mama e fericita ca baiatul ei e in sfarsit cuminte. Comunicare dintre noi si ei se face prin semne si prin  zambete. Atmosfera e agreabila iar peisajul de-afara devine din ce-n ce mai interesant, in lumina asfintitului.

DSC00413

Dupa lasarea intunericului ne cataram in cusetele noastre de la “etaj” si adormim repede.

Soare-umbra, soare-umbra. Blocurile inalte de la marignea Kievului cand obtureaza cand lasa lumina rasaritului sa intre pe fereastra compartimentului. Ne trezim dupa un somn bun si ne uitam curiosi afara. Dupa cateva minute trenul ajunge la destinatie exact la ora scrisa pe bilet. A mers incet, dar a fost punctual. Gara centrala din Kiev arata spectaculos. E construita in stilul grandios sovietic, avand acum si aer occidental datorita ultimelor renovari. De altfel multe locuri din Ucraina sunt foarte bine cosmetizate, asta si datorita faptului ca in uma cu un an aici s-a desfasurat Campionatul European de fotbal, evenimentul cel mai important din istoria scurta a tarii.

Pana la hostelul unde ne vom caza trebuie sa luam metroul. Insa pana la metrou, sunt scarile. Datorita reliefului deluros al orasului, multe dintre statiile din Kiev sunt afundate mult sub pamant. Statia Arsenalna e cea mai adanca din lume, la 103 metri sub pamant. In asemenea conditii, cobori minute in sir pana sa ajungi la peron. Daca n-ai o carte sa citesti te poti delecta cu chipurile oamenilor de pe celalat sens al scarii rulante, care trec cu sutele prin fata ta.

DSC00458

Dupa vreo jumatate de ora ajungem la hostel, care e de fapt un apartament mai mare dintr-un bloc aflat in vecinatatea centrului. Ne intampina propietarul, un neamt de vreo 45 de ani, extrem de amuzant si tonic. Ne arata camera noastra. E modesta, dar are un pret decent, intr-un oras in care cazarile si in general toate preturile sunt foarte scumpe pentru aceasta zona a Europei.

DSC00622

Stam la taclale cu alti calatori care sunt prin hostel. Un mexican stabilit in Statele Unite ne arata pe youtube cum se impusca mafiotii pe strada, in oraselul in care s-a nascut el. Ii spunem ca o sa vizitam si noi Mexicul, dar o sa incercam sa evitam zona cu pricina. Un neamt blond cu pletele in vant, calator cu motorul, ne povesteste cum vroia el sa bata Rusia pe doua roti, dar in primul oras in care a poposit, s-a indragostit de o localnica si nu s-a mai miscat de-acolo. Intre timp viza i-a expirat si a venit la Kiev in speranta ca-si va putea face alta pentru a petrece cat mai mult timp langa dragostea vietii si a stabili detaliile casatoriei.

In mod deosebit ne-a atras atentia un tanar din Scandinavia care avea prinsa de abdomen un soi de branula conectata la un aparat atasat la pantaloni ce semana cu mp3 player. Ne-a explicat ca e bolnav de diabet dar asta nu-l poate opri sa-si urmeze marea pasiune: calatoritul.  Discutiile cu el si tonusul pe care-l avea au fost o adevarata incantare.

Mai apoi am plecat in explorarea orasului. Aritectural, Kiev-ul are cateva zone extrem de atractive. Coborarea Andriyivskyy, un fel  de Montmartre est-european, e o straduta care porneste de la superba biserica Sfantul Andrei si coboara abrupt  printre terase colorate, vanzatori ambulanti si artisti locali, intr-o atmosfera boema.

Kievul are foarte multe biserici ortodoxe spectaculoase. De mentionat Lavra Pecerska, o manastire celebra, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale ortodoxismului.  De altfel, aici am ales sa realizam TRICOLIKE-ul dedicat Kievului.

DSC00584

Dar sa trecem de la locurile turistilor, la cele frecvente de localnici. In mijlocul orasului, pe fluviul Nipru, e o limba de pamant care se numeste pur si simplu Insula Venetiana. In afara de nume si faptul ca e inconjurata de apa, nu exista nicio asemanare cu vestitul oras italian. Aici, in mijlocul Kievului am descoperit un loc extrem de interesant care se numeste HydroPark. E vorba de un soi de strand gigantic, ponosit, cu aer de Costinesti, unde oamenii obisnuiti din oras vin sa-si petreaca timpul liber.

DSC00424

Pe langa plajele intesate de localnici, ne-au atras atentia aparatele ruginite de forta, vechi de zeci de ani, de care se foloseau multi baieti fiorosi. Altfel spus, fiarele trageau de fiare. Altii ca ei, faceau sparring-uri de box si nu ezitau sa loveasca serios cand adversarul lasa garda jos. Tensiunea plutea in aer dar cu discretie am trecut neremarcati.

DSC00454

Seara ne-am intalnit cu Raluca, o fost colega din Romania care lucreaza de ceva timp la Kiev. Cand a aflat ca am fost la HydroPark s-a minunat. Colegii ucraineni ii recomandasera sa nu calce niciodata pe-acolo. Dupa ce i-am povestit ce-am vazut pe insula venetiana, ne-a relatat si ea despre viata de zi cu zi a unui roman in Kiev. Am luat niste beri si ne-am urcat pe o colina, de unde, noapte fiind, se vedea orasul frumos luminat.

Trei romani stau la povesti, pe un deal din Kiev, sub un cer instelat de august. Auzind o limba straina, un ucrainean cherchelit se aseaza langa ei. Ne intreaba daca vorbim engleza si dupa ce primeste raspuns afirmativ ne spune ca vrea si el sa-si mai exerseze cunostintele in limba lui Shakespeare. Asa ca incepe sa ne povesteasca viata lui. Desi e ucrainean, se simte rus. Cu tata militar, si-a petrcut copilaria in diverse orase ale URSS. A terminat facultatea, dar apoi o femeie i-a frant inima. Intre timp a devenit alcoolic si, in timpul liber, instalator de usi. S-a retras la tara unde locuieste cu mama sa, dar din cand in cand vine la Kiev s-o mai lase si pe ea “sa-si traiasca viata in liniste”. Are de gand sa doarma in parc unde a petrecut multe nopti pana acum. Povestile lui sunt interesante, dar ratarea lui datorata alcoolui e deprimanta si pare epidemie in acesta zona a lumii. Ii spunem politicosi ca vrem sa mai vorbim si noi, in romaneste, caci avem multe de povestit. El tace si ne lasa sa vorbim. Vreo ora se uita la noi ca o statuie curioasa fara sa spuna absolut nimic. Apoi ne luam la revedere de la el si pornim pe drumurile noastre. El sa doarma in parc, Raluca spre apartamentul ei, iar noi spre hostel.

Dupa doua zile suntem in trenul de noapte care ne va duce de la Kiev la Lviv, in vestul Ucrainei. Inainte de culcare discutam despre impresiile pe care ni le-a lasat capitala Ucrainei. Un oras frumos, aerisit si cochet in zona centrala, dar rece si impersonal ca trairi. Oamenii de-aici ni s-au parut prinsi intre doua lumi, cea vestica si cea rusa, intr-o tara care nu prea stie incotro s-o apuce. Pe de-o parte sunt nostalgicii care vad Rusia ca o adevarata mama, iar pe de alta parte sunt cei mai multi dintre tineri care isi doresc un viitor european pentru tara lor si urasc limba rusa si tot ce vine dinspre Moscova. Si asta nu e singura falie sociala. Mai e si cea dintre bogati si saraci, chiar mult mai frapanta.

DSC00474

Se intuneca. Trenul strabate cartierele comuniste din Kiev, iar sutele de luminite ale apartamentelor licaresc formand desene geometrice. In spatele lor sunt familii sarace de ucraineni care isi doresc un viitor mai bun si fac eforturi mari ca sa obtina o viza pentru a lucra in strainatate. Noi, din spatele ferestrei de tren traim unul dintre acele momente in care ne simtim privilegiati ca suntem din Romania.

Ucraina I – Inceputul calatoriei si Cernautiul

August 17, 2013 by calatorcutricolor | 1 Comment

De dimineata am iesit din Ucraina. Acum suntem in trenul care seara, tarziu, ne va duce la Cracovia. Asa ca am zis sa iau o pauza de la contemplarea peisajului polonez si a satelor linistite si sa astern cateva randuri despre tara pe care tocmai am parasit-o in urma cu cateva ore.

Pe 7 august 2013, la pranz, eram la Suceava, intr-o mica autogara cu iz comunist. De-aici avea sa inceapa calatoria noastra in jurul lumii. Sa pleci un an departe de casa, printre straini, in tari dintre cele mai diferite, nu-i lucru usor, dar daca te gandesti prea mult la asta si la problemele care pot aparea pe drum risti sa nu mai pleci niciodata. Asa ca ne-am propus sa facem totul pas cu pas si sa ne concentram intotdeauna pe urmatoarea destinatie, nu pe calatoria in ansamblu. In acea zi, urmatoare destinatie era si prima: Ucraina.

DSC00134

Intr-un colt al autogarii sucevene un autobuz vechi si ingust cu numere pe care scrie UA, asteapta extenuat calatorii pentru directia Cernauti. Individul care vinde bilete, un soi de insotitor de bord, se tocmeste cu un musteriu, in ucraineana. Ne simtim deja in tara vecina. Vine randul nostru sa cumparam tichetele, iar domnul cu pricina incepe sa ne vorbeasca in dulcele grai romanesc cu accent molodovenesc. Locuieste in Cernauti, e ucrainean in acte, dar in suflet si-n simtire e roman. Se bucura sa vada ca turisti tocmai de la Bucuresti ii vor vizita orasul si ne pofteste amabil in autobuz. Aici “peisajul” e inedit. Cei mai multi dintre calatori sunt batrani romani care au trait in trei tari, fara sa se mute niciodata. S-au nascut in Romania Mare de-altadata, au crescut in Uniunea Sovietica, iar batranetile si le petrec in Ucraina. Desi au fost si vor fi tot timpul romani, tara-mama i-a uitat dincolo de granita si multi dintre ei se chinuiesc de ani buni sa obtina cetatenie romaneasca.

Sa trecem insa la ceilalti calatori. Pe langa acesti oameni deosebiti, cu vorbe blande si arhaice, in autobuzul rablagit mai sunt o backpacker-ita nemtoaica si un coreean haios, si el calator prin lumea larga, ca si noi. Toti suntem inconjurati de cateva femei dezbracate care ne privesc languros. Nu, nu sunt ucrainence, ci postere erotice nouazeciste pe care domn’ sofer le lipise prin tot autobuzul. Si iata ca el, “seful echipajului” isi face aparitia in autovehicul, inarmat cu o sticla de apa. Incepe sa picure pe toata podeaua stropi reci, spunand in acelasi grai dulce ca al “insotitorului de bord”, ca asta e aerul lor conditionat. Din cand in cand mai flirteaza cu cate-o calatoare caci dee, nu se poate multumi doar cu femeile din postere…Pornim la drum.

DSC00140

Atmosfera e calda la propriu, dar, din fericire, si la figurat. Va spun sincer ca blandetea oamenilor de pe aceste meleaguri m-a surprins placut. Discutam cu ei despre istorie, despre calatoria noastra, despre problemele lor de zi cu zi. Sunt unii dintre cei mai prietenosi romani pe care i-am intalnit vreodata. Ajungem repede la granita. Coada mare. Ne gandim c-o sa stam acolo pe putin 2, 3 ore si-l intrebam pe sofer cat o sa dureze. El imi face cu ochiul ghidus si imediat ne dam seama ca n-are doar abilitatea de a crea aer conditionat din apa rece ci si aptitudinea de a trece granita intr-o clipita. “Doar n-o sa stau eu, care fac cursa asta zi de zi, la coada.” Cheama repede vamesul ii da pasapoartele si in doua minute demaram spre partea ucraineana a granitei. “O fi avand pile si pe-aici?” ne intrebam noi. Da! Trecem la fel de repede. Apoi, autobuzul invechit zboara vesel pe pantele descendente ale Ucrainei. Soferul se uita mandru la mine, prin oglina si-mi spune satisfacut. “Ti-am spus eu bade Stefan ca trecem imediat?” . Eu ii zambesc surprins. Mi-a retinut numele. De pe pasaport, probabil, cand mi l-a inapoiat. “Imi place cum a inceput calatoria” ii spun Mihaelei. Ea ma aproba zambind. Tocmai am intrat in prima tara. Mai sunt vreo 29.

Ajungem repede la Cernauti si coboram din autobuzul care in numai doua ore devenise plin de prieteni. Urcam repede intr-un troleibuz saltaret care trebuie sa ne duca in centru. Dintr-o data suntem in alta lume. Romana graita moldoveneste e inlocuita de ucraineana.  Incercam sa aflam statia unde trebuie sa coboram. Mihaela stie putina rusa, dar asta nu pare sa fie de mare ajutor. Multi dintre oameni tin la limba lor si nu vor sa vorbeasca in cea a Moscovei. Pana la urma ne lamurim si coboram in centru. Uau! Arata excelent. Cladirile superbe,  cele mai multe renovate, bulevardele inverzite bine trasate te fac sa intelegi de ce orasul era odata denumit Mica Viena. Urbea bucovineana a avut o istorie fascinanta, marcata de romani, ucraineni, rusi, evrei, armeni, polonezi, austro-ungari si multe alte nationalitati. Multitudinea de biserici si sinagogi sunt istorii vii ale orasului.

Avand rucsacurile in spinare nu zabovim prea mult in contemplarea orasului si pornim rapid spre hostelul unde ne-am rezervat camera. La receptie ne primeste Andrii care aici e receptioner, menajer, barman, ghid si mai ales proprietar. Impreuna cu prietena lui au deschis acest hostel in urma cu doar doua luni iar noi suntem printre primii clienti. Stabilimentul are doua dormitoare mari, fiecare cu vreo 8 paturi si o camera de doua persoane unde vom sta noi. Platim pe ea cam 15 euro pe noapte, iar baia e pe hol. Incaperea e foarte mica, dar curata. Nu ne putem permite mai mult pentru ca avem un an de calatorie inainte iar bugetul e limitat.

Dupa ce ne lasam bagajele iesim sa descoperim orasul. Alcoolul e peste tot ieftin, dar mancarea la restaurante e mai scumpa decat ne asteptam. Gasim totusi un loc mai popular unde savuram un bors de sfecla urainean si o bere buna.

DSC00152

Seara ne intoarcem la hotel si stam ore intregi la taclale cu Andrii si iubita lui. Sunt amandoi nationalisti, pro vestici si nu le plac deloc rusii. Nu inteleg de ce jumatate din tara lor vorbeste rusa si spera ca generatia tanara sa schimbe asta. El ma intreaba daca noi romanii credem ca Cernautiul apartine de fapt Romaniei. Ii spunem ca da. El are alta parere. Totusi discutia a fost prea placuta pana acum ca sa intram in conflicte istorice. Berea curge mai departe iar seara e placuta. E interesant sa stai de vorba cu doi tineri ucraineni, mici antreprenori la inceput de drum. Aflam multe detalii despre viata de zi cu zi de-acolo.

A doua zi, plimbari peste plimbari. Descoperim strazile Eminescu si Aron Pumnu. Ne gandim cu nostalgie ca acest oras superb a apartinut altadata Romaniei.

DSC00367

Din cand in cand ne racorim cu cvasul “homemade” pe care-l gasim pe strada. Mihaela gaseste cateva fete frumoase pe care le fotografiaza, pentru proiectul ei Beauty Around the World. Sincer sa fiu, rar mi-a fost dat sa vad atatea femei frumoase ca aici. E ciudat, pentru ca ulterior, in restul Ucrainei nu s-a intamplat acelasi lucru.

Ceva mai tarziu ajungem la Universitatea orasului. Arata pur si simplu incredibil. Nu-ti poti imagina ca in mijlocul Bucovinei se poate afla o asemenea constructie. De fapt sunt trei corpuri, din care unul este o biserica. Construita de austroungari, cladirea a fost la origine dedicata studiului teologiei. Azi aici se studiaza aproape orice, iar holurile intunecate si racoroase au iz de Oxford. Nu intamplator acest edificiu a fost inscris in patrimoniul Unesco in urma cu cativa ani.

DSC00297

DSC00271

Urmeaza o alta seara agreabila, alaturi de gazdele noastre. La parterul hostelului ei au deschis si o cafenea asa ca aici se aduna multi localnici interesanti. Ne facem noi prieteni iar berea rece curge pana tarziu in noapte, acompaniata de povesti placute.

Urmatoarea zi ne pregatim de plecare. Ne astepta un drum de 14 ore cu trenul, pana la Kiev. Rezervarea am facut-o pe internet. Ucrainenii au un sistem de booking excelent, inclusiv in engleza, cum probabil Romania nu va avea prea curand.

Cu rucsacurile in spate, ne luam la revedere de la Andrii si iubita lui. Totusi, ne intindem iar la vorba cu ei caci e placut.

cernauti

Continuam discutia. Andrii ne avertizeaza sa avem grija in Kiev, caci e oras mare cu pericolele de rigoare. Lui i-au furat portofelul acum o luna, pe-acolo. Deodata, de dam seama ca suntem in intarziere. Incepem un sprint spre gara. Pe harta din telefon drumul pare scurt, dar colinele orasului il fac mult mai lung. La un colt de strada, cineva ma striga. Sunt socat. Cine m-ar putea cunoaste in Cernauti? Ne intoarcem si-l vedem pe insotitorul de bord din autobuzul care ne-a adus aici. E vesel sa ne revada si ne indica o scurtatura catre gara.

Ajungem in sfarsit la tren, dupa un adevarat tur de forta. Suntem obositi, dar fericiti. Am petrecut cateva zile excelente la Cernauti si va recomand si voua sa faceti acelasi lucru. E atat de aproape de Romania si totusi, atat de departe. Urcam in vagonul antic si ne pregatim de noaptea care ne desparte de Kiev. Prima noapte intr-un tren sovietic. Si nu oricum, ci la vagonul de dormit. Ce-a urmat, n-am timp sa mai povestesc acum.

E deja noapte in trenul spre Cracovia. In cateva minute ajungem la destinatie. In curand, alte povesti din Ucraina.

Stefan.