Cum se vad romanii, dupa 15 luni in jurul lumii

February 3, 2015 by calatorcutricolor | 0 comments

stefan

In 15 luni pe glob, traversand 34 de tari, am vazut niste locuri incredibile si-am trait niste experiente fantastice. Cele mai faine clipe, insa, le-am petrecut alaturi de romanii pe care i-am intalnit in toate colturile lumii.

Sincer va spun c-am plecat la drum cu teama: “Daca romanii pe care-i voi intalni vor fi oameni de proasta calitate? Daca compatriotii mei care striga toata ziua ca suntem un popor de rahat au, pana la urma, dreptate?”

Acum pot sa spun raspicat: Suntem un popor cu adevarat frumos. Si nu, nu e o afirmatie nationalista bazata pe patriotisme ieftine, ci una realista, nascuta din experientele pe care le-am trait in cateva zeci de tari.  

Cred ca am cunoscut peste 120 de romani pe toate continentele lumii, mai putin Antarctica, unde n-am ajuns. Oameni din toate categoriile sociale, nascuti in toate regiunile Romaniei. Pe cei mai multi i-am intalnit intamplator, fara sa-i sortez dupa vreun criteriu anume. Acesti oameni chiar sunt un esantion reprezentativ pentru tara lor.  

Poate doi sau trei m-au facut sa-mi doresc sa le spun repede “La revedere.” Ceilalti insa mi-au intrat direct in suflet, m-au tratat ca pe un frate si m-au facut sa fiu mandru ca vorbim aceeasi limba. Cand i-am cunoscut, mi-as fi dorit sa-i am langa mine pe toti romanii care generalizeaza injurandu-si zi de zi semenii, sa-i fac sa-si inghita cuvintele de rusine, pana la ultima virgula.

Eu nu vreau sa vorbesc de istoria romanilor, ca n-am trait-o si nici de politicienii romani, ca nu i-am cunoscut. Eu va spun ce-am vazut cu ochii mei, in lume, fara sa fac prespuneri.

Am vazut romani bine integrati si respectati de comunitatile in care locuiesc. Romani muncitori si seriosi, dar in egala masura plini de umor si pofta de viata.

Cel mai important, n-am intalnit roboti dezradacinati, am intalnit oameni. Iar specia asta purtatoare de suflet, cu care poti sa legi prietenii adevarate, e pe cale de disparitie in lume, credeti-ma.

Multi vor spune ca astia-s romanii de succes de-afara, in timp ce aceia din tara sunt cu totul alta specie. Nimic mai fals! Suntem cu totii aceeasi romani, numai ca cei care au ramas acasa traiesc pe un pamant minat cu neincredere, dezbinare si pesimism.

Unii, straini sau de-ai nostri, au sadit cu buna stiinta neincrederea. Aveau numai de castigat de pe urma unui popor demoralizat care nu se mai impotriveste la nimic. Dar hai sa fim sinceri. Noi i-am ajutat sa-si infaptuiasca planul, chiar daca n-am facut-o constient.

Nu doar ca ne-am predat, dar le-am facut si jocurile. Nu e zi in care sa nu vad o gramada de compatrioti care sa strige in gura mare ca poporul asta e de rahat, iar aprobarea sa fie covarsitoare. A devenit o moda sa ne dam singuri maciuci in cap si-apoi sa primim like-uri si aplauze la astfel de gesturi absurde. Aruncam cu mizerii in sus si apoi ne miram ca ne pica mizerii in cap.

Dar nu, cei mai multi dintre romani nu sunt nasoli, de rahat, sau hoti. Altfel n-ar fi avut puterea sa se adapteze atat de bine in toate colturile lumii. Cei ramasi acasa au cazut insa intr-o capcana a dezbinarii si neincrederii, intinsa de altii. Au fost zeci de ani infometati iar apoi asmutiti sa se devoreze intre ei. Au insa puterea si inteligenta sa iasa de-acolo.

Avem lichele, nu zic nu, si acasa si in strainatate, dar ele sunt doar un singur deget de la o mana. Ce-i drept sunt promovate intens, inclusiv atunci cand sunt criticate, dandu-se senzatia falsa ca sunt majoritare. Sunt lasate sa puna mana pe putere, creandu-se senzatia ca nu exista alternative. Dar alternativele exista, trebuie doar sa avem mai multa incredere in noi insine si mai putine complexe.

Nu ducem lipsa de oameni de valoare, dar ducem lipsa de comunitati care sa-i adune la aceeasi masa, sa-i scoata din izolare si sa le dea putere. Ducem lipsa de initiative pozitive care sa contrabalanseze valul de mizerie pe care unii il genereaza.

Nu cred ca trebuie sa facem militantism patriotic batandu-ne cu pumnul in piept ca suntem romani, ci doar sa dedicam, uneori, cateva minute, pentru a face ceva bun pentru locul care ne-a dat viata. Sa-l respectam cu bune si cu rele, pentru ca e al nostru.

Daca fiecare dintre noi aseaza o singura caramida, in loc sa darame una, vom construi un mediu trainic in care vom trai cu placere si-i vom aduce acasa inclusiv pe cei plecati. Daca nu, vom fi doar o masa de manevra, o minge de ping pong intre est si vest, o tara fara busola, din ce-n ce mai pustie. Vom face jocul altora, batandu-ne joc de noi insine.

Daca insa atat de multi romani au reusit in afara, in culturi uneori ostile si complicate, cum sa nu reusim si noi, cei ramasi acasa? Sa invatam de la ei lectia sperantei, a increderii in viitor, sa intelegem ca problemele nu se rezolva singure si sa ne-apucam de treaba.  

Da, da, e vorba si despre tine, nu doar despre ceilalti.