Ucraina I – Inceputul calatoriei si Cernautiul

| 1 Comment

De dimineata am iesit din Ucraina. Acum suntem in trenul care seara, tarziu, ne va duce la Cracovia. Asa ca am zis sa iau o pauza de la contemplarea peisajului polonez si a satelor linistite si sa astern cateva randuri despre tara pe care tocmai am parasit-o in urma cu cateva ore.

Pe 7 august 2013, la pranz, eram la Suceava, intr-o mica autogara cu iz comunist. De-aici avea sa inceapa calatoria noastra in jurul lumii. Sa pleci un an departe de casa, printre straini, in tari dintre cele mai diferite, nu-i lucru usor, dar daca te gandesti prea mult la asta si la problemele care pot aparea pe drum risti sa nu mai pleci niciodata. Asa ca ne-am propus sa facem totul pas cu pas si sa ne concentram intotdeauna pe urmatoarea destinatie, nu pe calatoria in ansamblu. In acea zi, urmatoare destinatie era si prima: Ucraina.

DSC00134

Intr-un colt al autogarii sucevene un autobuz vechi si ingust cu numere pe care scrie UA, asteapta extenuat calatorii pentru directia Cernauti. Individul care vinde bilete, un soi de insotitor de bord, se tocmeste cu un musteriu, in ucraineana. Ne simtim deja in tara vecina. Vine randul nostru sa cumparam tichetele, iar domnul cu pricina incepe sa ne vorbeasca in dulcele grai romanesc cu accent molodovenesc. Locuieste in Cernauti, e ucrainean in acte, dar in suflet si-n simtire e roman. Se bucura sa vada ca turisti tocmai de la Bucuresti ii vor vizita orasul si ne pofteste amabil in autobuz. Aici “peisajul” e inedit. Cei mai multi dintre calatori sunt batrani romani care au trait in trei tari, fara sa se mute niciodata. S-au nascut in Romania Mare de-altadata, au crescut in Uniunea Sovietica, iar batranetile si le petrec in Ucraina. Desi au fost si vor fi tot timpul romani, tara-mama i-a uitat dincolo de granita si multi dintre ei se chinuiesc de ani buni sa obtina cetatenie romaneasca.

Sa trecem insa la ceilalti calatori. Pe langa acesti oameni deosebiti, cu vorbe blande si arhaice, in autobuzul rablagit mai sunt o backpacker-ita nemtoaica si un coreean haios, si el calator prin lumea larga, ca si noi. Toti suntem inconjurati de cateva femei dezbracate care ne privesc languros. Nu, nu sunt ucrainence, ci postere erotice nouazeciste pe care domn’ sofer le lipise prin tot autobuzul. Si iata ca el, “seful echipajului” isi face aparitia in autovehicul, inarmat cu o sticla de apa. Incepe sa picure pe toata podeaua stropi reci, spunand in acelasi grai dulce ca al “insotitorului de bord”, ca asta e aerul lor conditionat. Din cand in cand mai flirteaza cu cate-o calatoare caci dee, nu se poate multumi doar cu femeile din postere…Pornim la drum.

DSC00140

Atmosfera e calda la propriu, dar, din fericire, si la figurat. Va spun sincer ca blandetea oamenilor de pe aceste meleaguri m-a surprins placut. Discutam cu ei despre istorie, despre calatoria noastra, despre problemele lor de zi cu zi. Sunt unii dintre cei mai prietenosi romani pe care i-am intalnit vreodata. Ajungem repede la granita. Coada mare. Ne gandim c-o sa stam acolo pe putin 2, 3 ore si-l intrebam pe sofer cat o sa dureze. El imi face cu ochiul ghidus si imediat ne dam seama ca n-are doar abilitatea de a crea aer conditionat din apa rece ci si aptitudinea de a trece granita intr-o clipita. “Doar n-o sa stau eu, care fac cursa asta zi de zi, la coada.” Cheama repede vamesul ii da pasapoartele si in doua minute demaram spre partea ucraineana a granitei. “O fi avand pile si pe-aici?” ne intrebam noi. Da! Trecem la fel de repede. Apoi, autobuzul invechit zboara vesel pe pantele descendente ale Ucrainei. Soferul se uita mandru la mine, prin oglina si-mi spune satisfacut. “Ti-am spus eu bade Stefan ca trecem imediat?” . Eu ii zambesc surprins. Mi-a retinut numele. De pe pasaport, probabil, cand mi l-a inapoiat. “Imi place cum a inceput calatoria” ii spun Mihaelei. Ea ma aproba zambind. Tocmai am intrat in prima tara. Mai sunt vreo 29.

Ajungem repede la Cernauti si coboram din autobuzul care in numai doua ore devenise plin de prieteni. Urcam repede intr-un troleibuz saltaret care trebuie sa ne duca in centru. Dintr-o data suntem in alta lume. Romana graita moldoveneste e inlocuita de ucraineana.  Incercam sa aflam statia unde trebuie sa coboram. Mihaela stie putina rusa, dar asta nu pare sa fie de mare ajutor. Multi dintre oameni tin la limba lor si nu vor sa vorbeasca in cea a Moscovei. Pana la urma ne lamurim si coboram in centru. Uau! Arata excelent. Cladirile superbe,  cele mai multe renovate, bulevardele inverzite bine trasate te fac sa intelegi de ce orasul era odata denumit Mica Viena. Urbea bucovineana a avut o istorie fascinanta, marcata de romani, ucraineni, rusi, evrei, armeni, polonezi, austro-ungari si multe alte nationalitati. Multitudinea de biserici si sinagogi sunt istorii vii ale orasului.

Avand rucsacurile in spinare nu zabovim prea mult in contemplarea orasului si pornim rapid spre hostelul unde ne-am rezervat camera. La receptie ne primeste Andrii care aici e receptioner, menajer, barman, ghid si mai ales proprietar. Impreuna cu prietena lui au deschis acest hostel in urma cu doar doua luni iar noi suntem printre primii clienti. Stabilimentul are doua dormitoare mari, fiecare cu vreo 8 paturi si o camera de doua persoane unde vom sta noi. Platim pe ea cam 15 euro pe noapte, iar baia e pe hol. Incaperea e foarte mica, dar curata. Nu ne putem permite mai mult pentru ca avem un an de calatorie inainte iar bugetul e limitat.

Dupa ce ne lasam bagajele iesim sa descoperim orasul. Alcoolul e peste tot ieftin, dar mancarea la restaurante e mai scumpa decat ne asteptam. Gasim totusi un loc mai popular unde savuram un bors de sfecla urainean si o bere buna.

DSC00152

Seara ne intoarcem la hotel si stam ore intregi la taclale cu Andrii si iubita lui. Sunt amandoi nationalisti, pro vestici si nu le plac deloc rusii. Nu inteleg de ce jumatate din tara lor vorbeste rusa si spera ca generatia tanara sa schimbe asta. El ma intreaba daca noi romanii credem ca Cernautiul apartine de fapt Romaniei. Ii spunem ca da. El are alta parere. Totusi discutia a fost prea placuta pana acum ca sa intram in conflicte istorice. Berea curge mai departe iar seara e placuta. E interesant sa stai de vorba cu doi tineri ucraineni, mici antreprenori la inceput de drum. Aflam multe detalii despre viata de zi cu zi de-acolo.

A doua zi, plimbari peste plimbari. Descoperim strazile Eminescu si Aron Pumnu. Ne gandim cu nostalgie ca acest oras superb a apartinut altadata Romaniei.

DSC00367

Din cand in cand ne racorim cu cvasul “homemade” pe care-l gasim pe strada. Mihaela gaseste cateva fete frumoase pe care le fotografiaza, pentru proiectul ei Beauty Around the World. Sincer sa fiu, rar mi-a fost dat sa vad atatea femei frumoase ca aici. E ciudat, pentru ca ulterior, in restul Ucrainei nu s-a intamplat acelasi lucru.

Ceva mai tarziu ajungem la Universitatea orasului. Arata pur si simplu incredibil. Nu-ti poti imagina ca in mijlocul Bucovinei se poate afla o asemenea constructie. De fapt sunt trei corpuri, din care unul este o biserica. Construita de austroungari, cladirea a fost la origine dedicata studiului teologiei. Azi aici se studiaza aproape orice, iar holurile intunecate si racoroase au iz de Oxford. Nu intamplator acest edificiu a fost inscris in patrimoniul Unesco in urma cu cativa ani.

DSC00297

DSC00271

Urmeaza o alta seara agreabila, alaturi de gazdele noastre. La parterul hostelului ei au deschis si o cafenea asa ca aici se aduna multi localnici interesanti. Ne facem noi prieteni iar berea rece curge pana tarziu in noapte, acompaniata de povesti placute.

Urmatoarea zi ne pregatim de plecare. Ne astepta un drum de 14 ore cu trenul, pana la Kiev. Rezervarea am facut-o pe internet. Ucrainenii au un sistem de booking excelent, inclusiv in engleza, cum probabil Romania nu va avea prea curand.

Cu rucsacurile in spate, ne luam la revedere de la Andrii si iubita lui. Totusi, ne intindem iar la vorba cu ei caci e placut.

cernauti

Continuam discutia. Andrii ne avertizeaza sa avem grija in Kiev, caci e oras mare cu pericolele de rigoare. Lui i-au furat portofelul acum o luna, pe-acolo. Deodata, de dam seama ca suntem in intarziere. Incepem un sprint spre gara. Pe harta din telefon drumul pare scurt, dar colinele orasului il fac mult mai lung. La un colt de strada, cineva ma striga. Sunt socat. Cine m-ar putea cunoaste in Cernauti? Ne intoarcem si-l vedem pe insotitorul de bord din autobuzul care ne-a adus aici. E vesel sa ne revada si ne indica o scurtatura catre gara.

Ajungem in sfarsit la tren, dupa un adevarat tur de forta. Suntem obositi, dar fericiti. Am petrecut cateva zile excelente la Cernauti si va recomand si voua sa faceti acelasi lucru. E atat de aproape de Romania si totusi, atat de departe. Urcam in vagonul antic si ne pregatim de noaptea care ne desparte de Kiev. Prima noapte intr-un tren sovietic. Si nu oricum, ci la vagonul de dormit. Ce-a urmat, n-am timp sa mai povestesc acum.

E deja noapte in trenul spre Cracovia. In cateva minute ajungem la destinatie. In curand, alte povesti din Ucraina.

Stefan.