Ucraina II – Impresii si povesti din Kiev

| 0 comments

Suntem la Riga, unde chiar si in august serile sunt friguroase. E vreme ideala de povesti, asa ca m-am gandit sa continui relatarile despre Ucraina.

Au trecut vreo doua saptamani de-atunci, dar mi-e inca proaspat in memorie mirosul statut al vagonului sovietic cu perdelute albe si covoare ca ale bunicii. E dupa-amiaza torida a lui 10 august 2013 si tocmai am urcat in trenul care ne va duce de la Cernauti la Kiev. Ne strecuram destul de usor pe culoarul ingust caci avem bagaje destul de “suple”. Asta pana cand in fata apare un burtos cu umeri lati, care oricum s-ar aseza tot la fel de putin loc de trecere lasa. Ne facem mici si il ocolim pana la urma, multumiti ca cel putin nu e coleg cu noi de compartiment. “Dar oare alaturi de cine vom petrece urmatoarele 14 ore?” ne intrebam. Ajungem la cusetele noastre si primim raspunsul. O matahala blonda, cu maiou stramt si ud ne intampina. “Ok, sa nu avem prejudecati. In spatele chipului de razboinic al tipului se poate ascunde ceva bun”.  Si asa si este.  Uriasul se da la o parte si in spatele lui, la propiu, ii vedem familia: o femeie longelina, cu figura blanda si doi copii veseli si haiosi. Ne dam seama din context ca domnu’ a venit doar sa-si conduca nevasta si baietii la tren, el urmand sa coboare.

O voce de femeie batrana cu rezonanta comunista anunta plecarea trenului in statia de amplificare a garii. Uriasul isi imbratiseaza familia si coboara nostalgic. Dupa cateva clipe apare pe peron, in fata geamului, si incepe sa faca tot felul de giumbuslucuri ca sa-si distreze fiii ce-l privesc cu drag.  Bate-n geam, se ascunde, sare in sus, se scalambaie. Pe cat e de mare, pe-atat de uman si amuzant se exprima. Trenul pleaca iar tatal cu ochi umezi, ramane emotionat in urma. Uriasul devinde mic, tot mai mic in departare. Pare o scena nostalgica desprinsa dintr-un film est-european din alte vremuri.

Trenul merge destul de incet iar Ucraina e cea mai intinsa tara a Europei(neincluzand Rusia si Turcia, cu cea mai mare parte a teritoriului in Asia). Asa ca ne gandim sa mergem pana la vagonul restaurant, locul unde intotdeauna timpul trece mai repede. Daca in restul trenului atmosfera e destul de linistita, aici e galagie mare. Un grup de vreo patru indivizi cu fete de raketi beau cu spor votca la o masuta. Unul dintre ei efectiv rage din cand in cand fara vreo adresa anume. Vanzatoarea solida, cu constitutie de statuie sovietica, nu se lasa intimidata si tipa si ea spre el ca sa-l faca sa taca. Intre timp toarna alcool cu nemiluita la alti indivizi cu figuri de personaje negative. Ne facem mici  si nu vorbim ca sa nu se prinda ca suntem straini. Luam repede o apa si ne intoarcem grabiti spre vagonul nostru. Ne place sa fim sociabili cand calatorim, dar parca astazi nu.

In timp ce savuram apa rece in fata compartimenului nostru, spectacolul continua. Un ucrainean slabut trece discret pe langa noi si ceva mai incolo se apleaca sa ia un telefon care se afla la incarcat in singura priza din vagon. Dupa cateva clipe un arabete la bustul gol, iesit direct din baie, tasneste spre el si il prinde de brat.  Se harjonesc putin, pare ca o confruntare fizica e iminenta, dar ucraineanul pleaca pana la urma. Arabul vine spre noi si incepe sa balmajeasca ceva nervos. Ii spunem ca nu suntem localnici si-o da pe engleza. “Thief, thief…He wanted to take my phone…Why don’t you stopped him?” I-am explicat ca n-aveam de unde sa stim ca-i telefonul lui si ne-am zis zis ca e timpul sa ne retragem o vreme in compartimentul nostru. Aici atmosfera e cu totul diferita. Baiatul cel mic, plictisit, s-a apucat de tot felul de nazdravanii. Mama tipa la el, dar in zadar. Mihaela incepe sa le faca fotografii la pusti, iar mezinul pozeaza ca un star de cinema. Ii place la nebunie iar mama e fericita ca baiatul ei e in sfarsit cuminte. Comunicare dintre noi si ei se face prin semne si prin  zambete. Atmosfera e agreabila iar peisajul de-afara devine din ce-n ce mai interesant, in lumina asfintitului.

DSC00413

Dupa lasarea intunericului ne cataram in cusetele noastre de la “etaj” si adormim repede.

Soare-umbra, soare-umbra. Blocurile inalte de la marignea Kievului cand obtureaza cand lasa lumina rasaritului sa intre pe fereastra compartimentului. Ne trezim dupa un somn bun si ne uitam curiosi afara. Dupa cateva minute trenul ajunge la destinatie exact la ora scrisa pe bilet. A mers incet, dar a fost punctual. Gara centrala din Kiev arata spectaculos. E construita in stilul grandios sovietic, avand acum si aer occidental datorita ultimelor renovari. De altfel multe locuri din Ucraina sunt foarte bine cosmetizate, asta si datorita faptului ca in uma cu un an aici s-a desfasurat Campionatul European de fotbal, evenimentul cel mai important din istoria scurta a tarii.

Pana la hostelul unde ne vom caza trebuie sa luam metroul. Insa pana la metrou, sunt scarile. Datorita reliefului deluros al orasului, multe dintre statiile din Kiev sunt afundate mult sub pamant. Statia Arsenalna e cea mai adanca din lume, la 103 metri sub pamant. In asemenea conditii, cobori minute in sir pana sa ajungi la peron. Daca n-ai o carte sa citesti te poti delecta cu chipurile oamenilor de pe celalat sens al scarii rulante, care trec cu sutele prin fata ta.

DSC00458

Dupa vreo jumatate de ora ajungem la hostel, care e de fapt un apartament mai mare dintr-un bloc aflat in vecinatatea centrului. Ne intampina propietarul, un neamt de vreo 45 de ani, extrem de amuzant si tonic. Ne arata camera noastra. E modesta, dar are un pret decent, intr-un oras in care cazarile si in general toate preturile sunt foarte scumpe pentru aceasta zona a Europei.

DSC00622

Stam la taclale cu alti calatori care sunt prin hostel. Un mexican stabilit in Statele Unite ne arata pe youtube cum se impusca mafiotii pe strada, in oraselul in care s-a nascut el. Ii spunem ca o sa vizitam si noi Mexicul, dar o sa incercam sa evitam zona cu pricina. Un neamt blond cu pletele in vant, calator cu motorul, ne povesteste cum vroia el sa bata Rusia pe doua roti, dar in primul oras in care a poposit, s-a indragostit de o localnica si nu s-a mai miscat de-acolo. Intre timp viza i-a expirat si a venit la Kiev in speranta ca-si va putea face alta pentru a petrece cat mai mult timp langa dragostea vietii si a stabili detaliile casatoriei.

In mod deosebit ne-a atras atentia un tanar din Scandinavia care avea prinsa de abdomen un soi de branula conectata la un aparat atasat la pantaloni ce semana cu mp3 player. Ne-a explicat ca e bolnav de diabet dar asta nu-l poate opri sa-si urmeze marea pasiune: calatoritul.  Discutiile cu el si tonusul pe care-l avea au fost o adevarata incantare.

Mai apoi am plecat in explorarea orasului. Aritectural, Kiev-ul are cateva zone extrem de atractive. Coborarea Andriyivskyy, un fel  de Montmartre est-european, e o straduta care porneste de la superba biserica Sfantul Andrei si coboara abrupt  printre terase colorate, vanzatori ambulanti si artisti locali, intr-o atmosfera boema.

Kievul are foarte multe biserici ortodoxe spectaculoase. De mentionat Lavra Pecerska, o manastire celebra, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale ortodoxismului.  De altfel, aici am ales sa realizam TRICOLIKE-ul dedicat Kievului.

DSC00584

Dar sa trecem de la locurile turistilor, la cele frecvente de localnici. In mijlocul orasului, pe fluviul Nipru, e o limba de pamant care se numeste pur si simplu Insula Venetiana. In afara de nume si faptul ca e inconjurata de apa, nu exista nicio asemanare cu vestitul oras italian. Aici, in mijlocul Kievului am descoperit un loc extrem de interesant care se numeste HydroPark. E vorba de un soi de strand gigantic, ponosit, cu aer de Costinesti, unde oamenii obisnuiti din oras vin sa-si petreaca timpul liber.

DSC00424

Pe langa plajele intesate de localnici, ne-au atras atentia aparatele ruginite de forta, vechi de zeci de ani, de care se foloseau multi baieti fiorosi. Altfel spus, fiarele trageau de fiare. Altii ca ei, faceau sparring-uri de box si nu ezitau sa loveasca serios cand adversarul lasa garda jos. Tensiunea plutea in aer dar cu discretie am trecut neremarcati.

DSC00454

Seara ne-am intalnit cu Raluca, o fost colega din Romania care lucreaza de ceva timp la Kiev. Cand a aflat ca am fost la HydroPark s-a minunat. Colegii ucraineni ii recomandasera sa nu calce niciodata pe-acolo. Dupa ce i-am povestit ce-am vazut pe insula venetiana, ne-a relatat si ea despre viata de zi cu zi a unui roman in Kiev. Am luat niste beri si ne-am urcat pe o colina, de unde, noapte fiind, se vedea orasul frumos luminat.

Trei romani stau la povesti, pe un deal din Kiev, sub un cer instelat de august. Auzind o limba straina, un ucrainean cherchelit se aseaza langa ei. Ne intreaba daca vorbim engleza si dupa ce primeste raspuns afirmativ ne spune ca vrea si el sa-si mai exerseze cunostintele in limba lui Shakespeare. Asa ca incepe sa ne povesteasca viata lui. Desi e ucrainean, se simte rus. Cu tata militar, si-a petrcut copilaria in diverse orase ale URSS. A terminat facultatea, dar apoi o femeie i-a frant inima. Intre timp a devenit alcoolic si, in timpul liber, instalator de usi. S-a retras la tara unde locuieste cu mama sa, dar din cand in cand vine la Kiev s-o mai lase si pe ea “sa-si traiasca viata in liniste”. Are de gand sa doarma in parc unde a petrecut multe nopti pana acum. Povestile lui sunt interesante, dar ratarea lui datorata alcoolui e deprimanta si pare epidemie in acesta zona a lumii. Ii spunem politicosi ca vrem sa mai vorbim si noi, in romaneste, caci avem multe de povestit. El tace si ne lasa sa vorbim. Vreo ora se uita la noi ca o statuie curioasa fara sa spuna absolut nimic. Apoi ne luam la revedere de la el si pornim pe drumurile noastre. El sa doarma in parc, Raluca spre apartamentul ei, iar noi spre hostel.

Dupa doua zile suntem in trenul de noapte care ne va duce de la Kiev la Lviv, in vestul Ucrainei. Inainte de culcare discutam despre impresiile pe care ni le-a lasat capitala Ucrainei. Un oras frumos, aerisit si cochet in zona centrala, dar rece si impersonal ca trairi. Oamenii de-aici ni s-au parut prinsi intre doua lumi, cea vestica si cea rusa, intr-o tara care nu prea stie incotro s-o apuce. Pe de-o parte sunt nostalgicii care vad Rusia ca o adevarata mama, iar pe de alta parte sunt cei mai multi dintre tineri care isi doresc un viitor european pentru tara lor si urasc limba rusa si tot ce vine dinspre Moscova. Si asta nu e singura falie sociala. Mai e si cea dintre bogati si saraci, chiar mult mai frapanta.

DSC00474

Se intuneca. Trenul strabate cartierele comuniste din Kiev, iar sutele de luminite ale apartamentelor licaresc formand desene geometrice. In spatele lor sunt familii sarace de ucraineni care isi doresc un viitor mai bun si fac eforturi mari ca sa obtina o viza pentru a lucra in strainatate. Noi, din spatele ferestrei de tren traim unul dintre acele momente in care ne simtim privilegiati ca suntem din Romania.