Cel mai mare dusman al Romaniei

| 0 comments

NZ2

In ultimul an am aratat pasaportul romanesc la aproape 30 de granite. In fiecare spatiu in care am ajuns, am incercat sa constientizez realitatile locale si sa le compar cu cele din Romania. Am incercat sa-mi inteleg tara, intelegand lumea in care traim.

Sute de oameni pe care i-am intalnit m-au intrebat de unde vin iar unii dintre ei au fost curiosi sa afle care e cel mai mare rival al tarii mele. Asa cum e America pentru Iran,  China pentru Japonia, sau, mai nou, Rusia pentru Ucraina.

M-am tot gandit care e tara care cauzeaza cele mai mari probleme Romaniei, adica care e inamicul nostru cel mai important.  Imperiul otoman nu mai exista, rivalitatea cu Ungaria e intretinuta artificial de politicieni, asa ca am ajuns la urmatoarea concluzie: azi cel mai mare dusman al Romaniei e… Romania.

Poate ca suna a cliseu, dar cliseele sunt rar neadevarate.

Cred ca azi exista doua Romanii. Doua tari inamice. Nu cea a basistilor si cea a pesedistilor. Nici cea a bugetarilor si cea a privatilor. Nici macar cea a intelectualior si cea a manelistilor.

Pentru mine exista Romania Frumoasa si Romania Cenusie, ambele populate in egala masura de toate categoriile mentionate mai sus.

Nu educatia, preferintele muzicale sau cele politice ii diferentiaza pe cetatenii Romaniei Frumoase de cei ai Romaniei Cenusii. Ci cu totul altceva.

Cetatenii Romaniei Cenusii investesc mult mai multe sentimente urand ceva mizerabil, decat iubind ceva frumos. Vad intotdeauna jumatatea goala a paharului, pahar pe care oricum vor sa-l verse cu totul, nedorind ca altii sa soarba din el.

Cetatenii Romaniei Frumoase iubesc mai mult decat urasc. Nu, nu sunt niste sectanti cu zambet tamp pe fata. Vad limpede problemele tarii lor, dar inteleg ca exista infinit mai multe lucruri bune in jur de care se pot bucura. Cu toate greutatile, viata e un dar frumos pentru ei, care trebuie deschis si trait.

Locuitorii Romaniei Frumoase lucreaza in general in constructii. Locuitorii Romaniei Cenusii lucreaza de obicei in demolari.

Cei din Romania Cenusie neaga vehement independenta Romaniei Frumoase, considerandu-l un stat inamic si incercand din toate puterile sa-l alipeasca Romaniei Cenusii.  Asa ca daca traiesti in Romania Frumoasa, sa nu te miri ca cetatenii Romaniei Cenusii vor incerca din rasputeri sa te ia prizonier si sa te duca in tara lor.

De altfel, aviatia Romaniei Cenusii bombardeaza zilnic cu mizerie Romania Frumoasa. Locuitorii Romaniei Frumoase incearca sa curete ce se poate curata, dar uneori bombardamentele sunt pur si simplu devastatoare.

Cei din Romania Frumoasa vad in succesul unui campatriot o inspiratie, un imbold, o dovada ca se poate.  Cei din Romania Cenusie ridiculizeaza acel succes, vrand sa arate ca in tara lor n-ai cum sa reusesti, iar ei sunt niste victime fara sanse.

Dupa ce isi pierde capra, cetateanul Romaniei Cenusii asteapta nerabdator sa moara si capra vecinului. Intr-o situatie similara, cetateanul Romaniei Frumoase hraneste capra vecinului agreand cu stapanul ei ca, dupa ce ovina fată, va primi si el un ied.

Locuitorii din Romania Frumoasa inteleg ca tara lor e un melanj intre occident si orient, incercand sa ia ce e mai bun din cele doua lumi. Vestul ii invata sa fie profesionisti si organizati, estul, sa se bucure de viata, sa petreaca, sa iubeasca. Cei din Romania Cenusie admira obsesiv occidentul si dispretuiesc orientul, neintelegand probabil ca genele lor estice vor fi in depresie continua intr-o lume cu rigoare si rutina vestica.

Acest text nu se vrea o critica indreptata spre cetatenii Romaniei Cenusii. Vreau sa cred ca inteleg bine aceasta tara. Nu de alta, dar eu insumi aterizez uneori in Romania Cenusie, catapultat acolo de probleme sociale sau de ticalosia unor compatrioti. Dar ma gandesc rational ca n-am nimic de castigat stand in acea tara. Absolut nimic! Sunt in putere, asa ca urc in primul tren spre Romania Frumoasa. Poate ca trenul are intarziere, ca dee, porneste din Romania Cenusie. Dar va ajunge la destintie, mai mult ca sigur.

Multi cetateni ai Romaniei Cenusii vor spune ca in Romania Frumoasa au acces doar cei cu multi bani. Nimic mai fals. Granita e deschisa pentru aproape toata lumea. Romania Frumoasa e plina de oameni entuziasti, care se bucura de viata lor, desi n-au o situatie materiala foarte buna. Si oricum, Romania Frumoasa ofera cetatenilor ei dreptul la munca in cele mai dezvoltate tari ale lumii, deci saracia n-ar trebui sa fie o problema pentru oamenii in putere.

Repet, oamenii in putere. Batranii sarmani, persoanele cu boli grave sau handicapuri reale sunt de multe ori captivi in Romania Cenusie, fara nicio vina. Pur si simplu n-au sansa la o viata mai buna. Dar ei vor iesi de-acolo doar cand Romania Frumoasa va avea suficienti cetateni care sa le poata face chemare in tara lor. E rusinos sa ne plangem de problemele noastre, cand ei au asemenea probleme.

Romania Frumoasa nu inseamna in niciun caz patriotism de taraba. Nu inseamna ridicarea in slavi a unor legende ridicole despre vitejia romanilor sau crearea unor mituri cum ca tara lor e cea mai de seama de pe pamant. Nationalismul asta exagerat e de fapt o forma a oamenilor din Romania Cenusie de-a se preface ca traiesc in Romania Frumosa. Adevaratii locuitor ai Romaniei Frumoase, desi isi pretuiesc valorile autentice, isi iubesc tara din cu totul alte motive. Pentru ca le-a dat tot ce-au mai de pret pe lume: nasterea, familia, prietenii, limba in care spun “te iubesc.” Pentru ca ei sunt tara lor.

Romania Frumoasa e o natie vie unde oamenii au inteles ca au o singura viata, iar in ea sunt romani. Si-au dat seama ca nu e rau deloc, pentru ca traiesc vremuri in care sunt liberi, au destinul in propriile maini si o pot apuca pe drumul pe care-l doresc, chiar daca exista si portiuni de urcus istovitor. Au ales sa lupte pentru un zambet, in loc sa accepte tristetea cronica. Nu le e usor, dar le e bine.

Ma veti intreba de ce aleg oamenii sa stea in Romania Cenusie, daca viata e atat de buna in Romania Frumoasa.

In primul rand, pentru ca Romania Cenusie are mass media mult mai puternica decat Romania Frumoasa si castiga tot timpul razboiul mediatic, convingandu-si cetatenii ca existenta e mizerabila si nu exista alternative.

Apoi, pentru ca viata in Romania Frumoasa inseamna si munca, truda, sacrificii iar cei din Romania Cenusie nu stiu ca aceste eforturi dau pana la urma rezultate incredibile. Pana cand nu cunosti satisfactia de-a termina o constructie, ai senzatia ca e mai interesant si mai facil sa demolezi.

Draga cetatene al Romaniei Censuii, daca te-am ofensat cu randurile de mai sus, imi cer scuze. Gandul meu e cu totul altul. Eu vreau sa facem pace intre tarile noastre si de asta scriu acest text. Te rog, un lucru! Vino intr-o excursie de cateva zile in Romania Frumoasa. Da-i o sansa, atat. Una singura.

Ia o foaie de hartie si scrie 10 lucruri bune despre Romania, convingator, ca si cum cineva ti-ar da o suma mare de bani, daca rezultatul e bun. Apoi, macar cateva zile, incearca sa te gandesti la acele lucruri si sa te bucuri de ele. N-o sa primesti banii, dar s-ar putea sa primesti ceva si mai pretios. Nu spun ca n-ar mai trebui sa critici problemele din jur, dar fa-o gandindu-te si la solutii.

Poate n-ai chef sa asterni pe o foaie cele zece lucruri si preferi sa-mi scrii o injuratura intr-un comentariu. Eu te intreb ce castigi facand asta? Sau mai bine te intreb ce pierzi daca pasesti o perioada in Romania Frumoasa? O sa fie putin neobisnuit la inceput, dar pe bune, ce-ai de pierdut? Cine stie, poate chiar o sa-ti placa si te stabilesti acolo pentru totdeauna.

Sunt sigur ca daca ne strangem multi, vom reusi impreuna sa miscam lucrurile si sa avem o singura tara, de care sa ne bucuram cu adevarat: Romania Noastra.

O viata avem si in ea suntem romani. Iar daca tragem toti in aceeasi directie, vom trai vremuri frumoase.