Calatoreste!

March 27, 2014 by calatorcutricolor | 0 comments

Calatoria e un concentrat de viata, o scurtatura spre cunoastere, un impuls care-ti deschide toate simturile si te face sa intelegi mai repede ce-i cu tine aici, pe lumea asta. Arunca-n spate un rucsac cu mult entuziasm si-ncredere si lasa scuzele acasa. Bani poate n-ai, dar lumea-n care pleci nu-ti cere mult si iti ofera totul. Odata ce-ai plecat, te vei alimenta cu propria-ti miscare, precum lumina unei biciclete cu dinam. N-am auzit vreun calator c-a regretat vreodata o plecare. Am auzit, in schimb, regretele celor care-au ramas. Calatoreste si vei creste!

Furia si bucuria

March 27, 2014 by calatorcutricolor | 0 comments

Si eu, ca si voi, ma infurii uneori vazand cat de multi oameni de proasta calitate traiesc in tara mea. Uneori consumam cele mai frumoase momente ale zilei criticandu-i si injurandu-i, fie ca sunt politicieni, soferi nesimtiti, bogatasi parveniti, vedete de conjunctura sau functionari obraznici. Merita oamenii astia neatenti cu noi, atata atentie din partea noastra? Sigur, o rezistenta civica impotriva sistemului lor e absolut necesara si utila. Dar pana unde?

Multi dintre voi veti spune ca luand atitudine si strigand in fiecare zi impotriva acestor indivizi, vom schimba lucrurile. Cu ce? Ocupati fiind cu injuratul, nu cred ca am mai avut timp sa construim ceva. Consumam mai multa energie hulind lucrurile negative din jur, decat construind lucruri pozitive. Vorbim despre mocirla lor, in fiecare zi, iar in timpul asta ne scufundam in ea. Aruncam cu rahat in ei, fara sa ne dam seama ca mirosul ajunge si la noi. Ajungem sa fim scarbiti de Romania, crezand ca e cea mai rea tara de pe pamant, cand de fapt oameni de proasta calitate sunt peste tot, dar noi ii pomenim atat de des pe-ai nostri, incat par miliarde.

Conectati la pilotul automat de insultat si aruncat rahat, nu vedem ca uneori apar si oameni de calitate care n-au insa nicio sansa in fata plutonului de executie a tot ce misca.

Indivizii de proasta calitate vor trece in spatele scenei, in momentul in care noi, ceilalti, care ne plangem zi de zi de ei, vom face pauza de la injurii si ne vom apuca sa construim ceva. Alternativa vine de la noi, iar daca vrem ca Romania sa fie mai mult a noastra, decat a lor, ar trebui sa facem mai multe pentru noi, decat sa vorbim despre ei.

Eu, in urma cu 8 luni, am decis sa inlocuiesc furia cu bucuria. Am construit acest proiect pentru ca imi doresc sa ma simt bine cu tara mea si sa observ toate partile ei frumoase, lasate in uitare. Si sunt multe, mai multe decat toti indivizii de proasta calitate, la un loc.

Expati in Myanmar

March 27, 2014 by calatorcutricolor | 0 comments

Hai sa va spun povestea nebuna si frumoasa a trei americani pe care i-am intalnit in Yangon.

Dornici de aventura si experiente noi, baietii au lasat viata tihnita din State si s-au mutat la capatul lumii, in Myanmar, o tara de care cei mai multi compatrioti ai lor, nici n-au auzit. Au inchiriat un spatiu de birouri si au deschis un business super curajos, intr-o tara in care e complicata pana si deschiderea unui e-mail. Credeti-ma, actiunea lor e la fel de temerara ca cea a misionarilor care incercau sa crestineze salbaticii, in Africa, acum cateva sute de ani.

Ziua, oamenii astia muncesc intens alaturi de angajatii lor, myanmarezi. Dupa munca se distreaza, la fel de intens. Desi tot orasul adoarme la 10 seara, ei si-au creat comunitatea lor in care au niste iesiri, intalniri si petreceri, mai ceva ca acasa. Pe cat sunt de seriosi, cand vine vorba de munca, pe-atat sunt de exuberanti cand vor sa se simta bine. Sunt “all in” in tot ceea ce fac si mi-au dovedit ca nu trebuie sa fugi de trecut si sa renunti la profesia ta, ca sa traiesti experienta vietii tale.

Mi-ar fi placut enorm sa existe si romani, ca ei. Sa lase inhibitiile si complexele, sa se planga mai putin si sa inceapa o astfel de initiativa nebuna, la capatul lumii. Noi, din pacate, n-avem anvergura Americii, educatia si banii de-acolo, iar de politicieni, nici nu mai vorbim. Scuzele clasice, nu? STOP! Lucrurile nu stau deloc asa!

Vedeti voi, baietii astia faini de care v-am povestit sunt romani get-beget, nu americani. Nu vin din Boston, ci din Timisoara. V-am spus mai sus ca vin din State, doar ca sa priviti mai detasat povestea lor.

Romanii astia trei sunt mult mai autentici si interesanti decat orice occidental pe care l-am intalnit in aceasta calatorie. Nu pentru ca-s din tara mea, ci pentru ca stiu sa fie occidentali, cand vine vorba de munca si profesionalism, dar stiu sa fie si balcanici, cand vor sa se bucure de viata.

Noi, romanii, avem ceva special, dar poate uneori suntem prea ocupati sa ne vedem defectele, in loc sa observam calitatile. Cei trei baieti nu sunt o exceptie. Am intalnit si alti romani, la fel de curajosi si creativi, in acesta calatorie. Sigur, am intalnit si unii in preajma carora mi-era teama sa vorbesc romaneste. Depinde doar de noi, pe care-i facem mai vizibili si-i lasam manageri peste stana.

Aici, un filmulet realizat de mine cu acesti trei baieti si alti cativa romani care erau in vizita, la Yangon.

 

Rusia I – Sankt Petersburg

October 14, 2013 by calatorcutricolor | 1 Comment

Rusia e gigantica. Cam de 71 de ori mai mare ca Romania. Asa ca atunci cand o strabati in ale ei trenuri sovietice ai timp destul sa dormi, sa admiri peisajul, sa socializezi cu localnicii, sa bei o tarie cu ei si sa scrii impresii de calatorie.

Era 5 septembrie 2013. Nu eram in tren ca acum ci intr-un autocar modern ce ne ducea din Estonia catre Sankt Petersburg. Dupa 3 saptamani petrecute in tari dezvoltate ale Uniunii Europene urma sa intram int-o lume necunoscuta pe care doream s-o descoperim de ani de zile. Auzisem multe lucruri despre Rusia si despre locuitorii ei, dar mai toate informatiile erau contradictorii. Ba ca rusii sunt cei mai deschisi si calzi oameni de pe pamant, ba ca sunt nesimtiti, badarani si brutali. Ba ca e scump, ba ca e ieftin. Ba ca e periculos, ba ca e una dintre cele mai sigure tari.

Cu o curiozitate intensa pe care o poti simti doar atunci cand calatoresti, ne apropiem de granita venind din Tallinn. Aici ne asteapta prima surpriza. Punctul de frontiera se afla pur si simplu in mijlocul unui oras. O anomalie post sovietica a facut ca dupa caderea comunismului jumatate din localitate sa devina estona si jumatate ruseasca. Practic, la blocul din colt esti in Uniunea Europeana, iar la casa de peste drum te afli in imensa Rusie.

Trecem de vama mai repede de cat ne asteptam si intram emotionati in cea mai mare tara a lumii. Sentimentul ca poti merge saptamani intregi cu masina, doar inainte, ramanand tot in Rusia, e covarsitor. Ca sa intelegeti mai bine diminesiunea acestui spatiu va spun doar ca exista orase rusesti mai departate intre ele decat e Bucurestiul de New York.  Totusi distanta care ne desparte pe noi de Sankt Petersburg e de doar cateva ore.

Chiar inainte de asfintit ajungem in vechea capitala a Rusiei. Spectaculosul oras a fost ridicat de la zero de Petru cel Mare incepand cu anul 1703. Vestitul tar avea o fascinatie pentru lumea occidentala si a dorit sa construiasca din temelii o capitala imperila care sa rivalizeze cu cele mai frumoase orase europene. Daca pana la Petru, Rusia era un spatiu mai degraba oriental, inghetat in evul mediu, ambitiosul tar i-a schimbat destinul pentru totdeauna.

DSC02436

Ca si strastranepotii lor din ziua de azi, tarii rusi aveau o fascinaie pentru afisarea bogatiei. Azi asta se numeste snobism, si nu mai e la moda, pe vremuri, se numea rafinament. Rand pe rand cei mai importanti conducatori ai Imperiului Tarist au existins Sankt Petersbugul construind catedrale si palate cum n-a vazut nici macar Parisul.

Catedralele celebre sunt trei la numar. Kazan si Sfantul Isac au suta la suta aspect occidental. Cea mai frumoasa e insa Spas Na Krovi, o biserica tipic ruseasca cu detalii sofisticate si aspect de prajitura colorata.

DSC02557

Cat despre palate, si daca stai o luna tot n-ai timp sa le vezi pe toate. Cel mai cunoscut e Palatul de Iarna, rezidenta tarilor rusi pentru aproape doua sute de ani, devenita intre timp cladirea centrala a Muzeului Ermitaj. Mult mai frumoase sunt insa Palatul Ecaterinei si Palatul Peterhof cu ale lor gradini superbe. Alta constructie tarista, Palatul Constatine, gazduia chiar in zilele vizitei noastre Summitul G20. Putin(nascut chiar in Sankt Petersburg), Obama si alti lideri mondiali stateau la taclale la cativa kilometri de noi.

Exista multe alte palate interesante, dar le-am lasat pentru altadata si am preferat sa petrecem timp pe strazile pline de viata ale orasului, explorand localuri interesante si cunoscand oameni deosebiti.

DSC02448

Dupa saptamanile petrecute in tarile nordice unde dupa sapte seara nu se mai intampla aproape nimic, Sankt Petersburgul pare pentru noi o adevarata declestare de energii. Strazile sunt pline pana noaptea tarziu de oameni de diverse culori si etnii, veniti aici din toata Rusia in cautarea unei vieti mai bune. Peste tot vezi magazine deschise non stop, inclusiv de electronice sau haine. Florariile nu fac nici ele exceptie de la programul nesfarsit, fiind probabil menite sa-i ajute pe betivi sa-si ceara scuze in fata nevestelor pentru o noua noapte pierduta cu baietii. Restaurantele sunt pline iar vestea buna pentru noi e ca exista si localuri foarte ieftine. Se numesc Stolovaya si sunt un fel de cantine cu aspect comunist, dar cu mancare foarte gustoasa si sucuri ca pe vremea bunicilor.

Ne integram repede in acest peisaj vibrant si inca din prima seara mergem la o intalnire CouchSurfing.  Cunoastem oameni din foarte multe tari, iar toti ne punem de acord ca Sankt Petersburg e un oras cu adevarat deosebit atat din punct de vedere cultural, cat si social. Localnicii insa ne povestesc cu mahnire si despre partea mai putin placuta: frigul. Cam intr-o luna incepe iarna si timp de vreo 180 de zile temperaturile scazute si vantul taios vor pune stapanire pe oras.

Ne-a susprins in Rusia faptul ca oamenii par total neadaptati la frig. Daca in Scandinavia localnicii erau subtire imbracati chiar si in zilele racoroase, aici aproape toata lumea se plangea de frig si era racita. Cei mai multi dintre rusi urasc iarna si tanjesc la locuri cu temperaturi ridicate. De altfel personalitatea lor calda e mult mai apropiata de sud-europeni decat de nord-europeni. Noi am avut insa parte de ultimele zile frumoase ale anului in Sankt Petersburg si ne-am bucurat din plin de ele.

DSC02527

Intorsi la hostel am descoperit ca acolo erau cazati aproape numai rusi, in general studenti veniti la facultate care erau inca in cautarea unei chirii. Am intrat in vorba cu ei si am tras primele concluzii despre acest popor, concluzii care aveau sa se confirme si ulterior.

Rusii sunt printre cei mai sinceri oameni pe care i-am vazut vreodata. Daca vor sa planga, incep sa planga in mijlocul strazii de fata cu necunoscuti. Daca vor sa se baseasca, o fac la fel de dezinvolt. Daca te plac, te vor trata cu caldura si bunatate, ca pe un prieten vechi si apropiat. Daca nu te plac, asteapta-te la nesimtitre si impolitete. Altfel spus, aceasta sinceritate a lor, in functie de context, se poate tranforma fie in bunatate, fie in badaranie. Din fericire, cei mai multi dintre ei ii apreciaza pe strainii care le viziteaza tara si ii trateaza ca atare. Astfel, am avut ocazia sa cunoastem niste oameni deosebiti si, desi cei mai multi dintre ei nu vorbeau engleza, am reusit sa ne imprietenim repede, fie folosind-o pe Mihaela ca traducator fie comunicand in moduri amuzante precum google translate sau limbajul universal al mainilor.

Apropo de limbajul mainilor, rusii sunt experti la acest capitol dintr-un simplu motiv: le place la nebunie acel joc in care cineva mimeaza iar ceilalti trebuie sa ghiceasca. Noi, in Romania, il jucam cand eram mici, dar aici, in Rusia, nu cunoaste varsta. Asa ca nu trebuie sa te miri daca vezi un galigan cu fata de racket imitand-o cu sensibilitate pe bunica scufitei rosii sau scalambaindu-se ca tu sa intelegi ca e o veverita gestanta.

In general rusilor le plac foarte mult jocurile. Asta si datorita climei care ii obliga sa petreaca mare parte din timp in casa. Joaca sah, carti dar si alte jocuri mai putin cunoscute in Romania, precum Mafia.  Da, Mafia e un joc social foarte popular printre tineri. Cat despre adevarata organizatie, e si ea destul de prezenta in Rusia, dar nu o vezi cu ochiul liber si nici nu simti vreun pericol.

Remarci insa multitudinea de masini  albe, extrem de scumpe conduse de indivizi dubiosi cu fete de recuperatori. Dar si ei, la fel ca galiganul de mai sus, pot deveni in orice moment exemple de bunatate si sensibilitate in fata unei femei sau a unui prieten drag.

Aici nu e o rusine sa fii romantic, sensibil, nostalgic sau credincios chiar daca esti un bataus feroce. In fata celor dragi pui sufletul pe masa. In fata dusmanului insa, sensibiliztatea se poate transforma in cruzime iar mila in sadism.

Asta i-a facut probabil pe rusi  sa reziste eroic in fata nemtilor, in cel de-al doilea razboi mondial. Au murit atunci peste 20 de milioane, dar nu s-au predat in nicio clipa si au castigat pana la urma.

Randurile de mai sus sunt o suita de generalizari la adresa unui popor extrem de divers care numara peste 160 de etnii. Totusi, eu cred ca in orice spatiu al diversitatii exista un filon puternic care i-a adus pe acei oameni la un loc.

DSC02450

Sa ne intoarcem insa la Sankt Petersburg. Orasul ar fi putut fi printre cele mai frumoase din lume daca zonele istorice ar fi fost mai bine puse in valoare. Cablurile, masinile haotic parcate, renovarile defectuoase si mobilierul stradal nepotrivit iau din farmec, dar esti in Rusia si oricat si-ar fi dorit Petru cel Mare sa dea un spirit occidental poporului sau, i-a reusit doar partial.

Printre plimbari si momente de socializare, Mihaela si-a continuat proiectul Beauty Around the World prin care surprinde fotografic frumusetea feminina din toate colturile planetei. Si ca sa vedeti c-am avut si aventuri la Sankt Petersburg, iata o poveste interesanta.

Intr-una dintre zile o ajut pe Mihaela sa pregateasca o sedinta foto speciala. Ea a gasit o fata frumoasa, model la o agentie din oras, si impreuna mergem sa luam o rochie de la un designer local foarte cunoscut, pentru a o imbraca pe tanara. Asistenta designer-ului ne ofera cu multa amabilitate rochia, imprumut. Mihaela semneaza un proces verbal prin care se obliga sa aduca creatia intacta, inapoi. E un lucru firesc. Ce ne socheaza insa e pretul imens al rochiei: cam cat cheltuim noi in trei luni de calatorie. Ne sta putin inima in loc, dar ce se poate intampla pana la urma? O sa avem grija ca ochii din cap de frumoasa rochie si-o vom aduce “sanataosa” inapoi. Totusi pare extrem de fina si firava  si chiar si-un gainat de porumbel i-ar putea fi fatala. Dar gata cu pesimismul. La treaba, Mihaela!

DSC02464

Si Mihaela incepe sedinta foto, atenta ca tanarul model sa nu se aseaza pe banci, sa nu se sprijine de garduri, caci exorbitanta rochia trebuie protejata cu orie pret.

Totul merge bine pana cand “tsssssst”! O Doamne! Dintr-o data rochia e plina de sange. Desi pare incredibil, tanara fata s-a zgariat la mana iar o suprafta mare din haina e plina de pete rosii. E clar ca sangele ala, odata uscat, e fatal pentru exorbitanta tinuta si implicit pentru bugetul nostru. Mihaela are prezenta de spirit ia sticla de apa din dotare si efectiv incepe sa stropeasca haina. Photo shooting-ul se tranforma intr-un water shooting. Afara e rece, sensibila tanara dardaie de frig, iar Mihaela de panica. Noroc ca sticla de doi litri era aproape plina. Dupa ce efectiv a dusuit haina si a frecat-o cu mare grija ca sa protejeze tesatura fina, petele au disparut ca intr-o reclama la detergent! Si uite asa ne-am salvat bugetul de o mica catastrofa.

Acum, privind inapoi, pot sa spun ca Sankt Petersburgul a fost orasul care nu ne-a lasat sa plecam. La inceput planuiam sa stam vreo trei zile, dar in final am stat sase. In seara zile de 11 septembrie paseam in trenul care avea sa ne duca la Moscova. Alesesem clasa a treia, nu doar pentru ca era cea mai ieftina ci si pentru ca banuiam ca e cea mai pitoreasca. Asta pentru ca spatiul vagonului e deschis, nu exista compartimente asa ca te simti ca intr-un imens dormitor unde, inainte de culcare, poti sa privesti oamenii si sa socializezi cu ei. Prima senzatie a fost ca trenul merge spre Beijing. Nu de alta, dar eram iconjurati de vreo 10 chinezi pispirici veniti la munca prin Rusia.

Despre noaptea interesanta care a urmat si despre Moscova, orasul care ne-a susprins placut, voi scrie intr-un post viitor. Pana atunci eu ma pregatesc sa adorm intr-un alt tren in care am scris aceste randuri. Glasul rotilor te imbie intotdeauna la un somn adanc:  teduc teduc teduc teduc…

 

 

Nordul Europei

October 11, 2013 by calatorcutricolor | 0 comments

A trecut ceva timp de cand n-am mai scris pe blog. Calatorului ii sta bine cu drumul, dar cand rucsacul se umple de povesti e momentul unui ragaz pentru a pune amintirile pe hartie si-a le impartasi cu cei dragi.

Deci sa ne suflecam manecile, sa lasam degetele sa se plimbe pe tastatura in ritmul pasilor de drumetie si sa ne intoarcem putin in timp. E dimineata lui 13 august 2013, dar noi ne simtim norocosi.  Trenul plecat cu o seara inainte din Kiev ajunge la Lviv. Coboram pe peron imbracati de vara si in cateva clipe clantanim deja de la vantul taios al diminetii. Cu vocile dardainde incercam sa aflam cum se ajunge in centrul orasului unde se afla hostelul unde ne vom caza. Cunostintele de rusa ale Mihaelei nu mai sunt de niciun folos. Exista orase in Ucraina, in special in est, unde se vorbeste numai limba lui Puskin, dar aici, in Lviv,  Rusia e vazuta ca inamicul istoric al tarii si toata lumea vorbeste doar in ucraineana. Engleza e piesa rara de colectie, la fel ca in Kiev.

Dupa ce aflam prin limbajul degetelor tramvaiul pe care trebuie sa-l luam, ne punem pe asteptat cu infrigurare, la propriu. Tramvaiul soseste greoi si ne urcam in el. Suntem deja de vreo 45 de minute in Lviv si nu intelegem de ce orasul asta e considerat cel mai frumos din Ucraina. Totul pare cenusiu, muncitoresc si fara personalitate iar noi ne simtim ca niste lucratori iesiti de la schimbul trei. Dupa cateva minute insa suntem intr-o alta lume. Tramvaiul incepe sa strabata centrul orasului iar noi ne simtim deja ca niste tineri aristocrati proaspat intrati in lumea buna. Palate burgheze din alte timpuri si numeroase catedrale splendide construite cand Lvivul era al polonezilor ne introduc intr-o noua etapa a calatoriei noastre. De-acum suntem intr-o Europa cu iz occidental in care vom colinda timp de cateva saptamani.

DSC00683

Aceasta Europa e cocheta, civilizata si spectaculoasa din punct de vedere arhitectural, dar nu atat de generoasa in povesti si peripetii memorabile cum sunt zonele mai putin atinse de occidentalism. Tocmai de aceea voi descrie rapid aceasta etapa a calatoriei noastre care a curpins vestul Ucrainei, cateva orase din  Polonia si capitalele Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Suediei si Finlandei.

Ca atmosfera, centrul Lvivului ne-a adus aminte de unele orase ale Transilvaniei. Avea in plus insa cateva ciocolaterii excelente, urmand o traditie veche si faimoasa a orasului in materie de produse delicioase din cacao. Ne-a impresionat de asemenea cimitirul Lychakiv, cu ale sale morminte si capele artistice, o adevarata expozitie de arhitectura si istorie in mijlocul naturii, cocotata pe un deal impadurit al orasului.

Din Lviv am trecut granita spre Polonia. Ne-a intampinat o tara extrem de prietenoasa cu turistii in care e foarte usor si confortabil sa calatoresti. Infrastructura e excelenta, aproape peste tot se vorbeste engleza, iar preturile sunt surprinzator de mici pentru o tara atat de dezvoltata. In plus, spre deosebire de Europa de vest, aici gasesti acea caldura si deschidere a oamenilor, specifica estului. Pur si simplu n-ai cum sa nu te simti bine in primitoarea Polonie. Daca esti in cautarea aventurii si a exotismului, cu siguranta nu le vei gasi usor aici. Daca insa iubesti cultura, istoria si arhitectura, esti pasionat de gastronomie si vrei sa te bucuri de confort, aceasta tara e un pariu castigat.

Am ajuns in Cracovia pe 17 august 2013. Desi e destul de mic, centrul istoric al orasului e impresionant. Catedralele Wawel si Sfanta Maria se inalta maiestuoase catre cer si te fac sa intelegi de ce Polonia e unul dintre cele mai importante leagane ale catolicismului. Foarte des vezi pe strada maicute sau preoti, iar portretele si sculpturile cu chipul intelept al Papei Ioan Paul al II-lea iti zambesc bland de cateva ori pe zi.

DSC00823

Inima Cracoviei e imensa piata din Centrul Vechi. In acest spatiu vast mii de localnici si turisti canta, se plimba, danseaza, fac poze, iau masa, se odihnesc, viziteaza. E un murmur continuu, dar piata e atat de mare incat e loc pentru toata lumea. Poti sa stai aici pentru cateva ore si n-ai cum sa te plictisesti gustand mancarurile aburinde de pe tarabe si privind spectacolul din jur. Calesti trase de cai svelti plimba turisti cu aer burghez, negustori de suveniruri iti prezinta istoria tarii intr-un chiosc, circari abili fac tot felul de giumbuslucuri, muzicanti virtuozi interpreteaza intr-un mod fabulos piese de Bach si Beethoven la acordeon, iar apele fantanii arteziene si umbra frumoaselor statui te racoresc daca ai parte de o zi torida.  Alte doua locuri deosebite ale acestui spatiu sunt Suskiennice, o galerie comerciala superba din vremea renasterii si muzeul Rynek, aflat chiar sub piata, unde poti sa simti cu adevarat istoria orasului prin experiente multimedia avangardiste.

DSC00881

Zona noastra favorita din Cracovia a fost insa cartierul evreiesc. Atmosfera boema de-aici te face sa te simti ca un artist si te ambie sa te pierzi pe strazile pietruite cu terase creativ amenajate si case viu colorate.

Printre plimbarile lungi prin oras si sedintele foto ale Mihaelei pentru BAWproject, am avut parte si de o seara deosebita la o intalnire CouchSurfing. Trotuarul din fata unui bar a devenit loc de socializare pentru oameni din toata lumea. Ne-am asezat jos ca la sezatoare si am stat de vorba ore intregi la o bere cu persoane care mai de care mai interesante.  Un canadian putred de bogat de vreo 50 de ani, stabilit in Cracovia de cateva luni, cu o energie placuta de adolescent, ne-a povestit cu sinceritate ca vrea sa se casatoreasca cu o tanara poloneza iar acum e in cautari. O finlandeza frumoasa ne-a povestit despre calatoria ei cu autostopul prin Europa de Est. Tanara din Helsinki mersese inclusiv cu foarte multe tiruri, fara sa aiba nicio problema.

DSC00894

Apropo de autostop, trebuie sa mentionez ca am intalnit in ultimele saptamani foarte multi calatori care folosesc exclusiv acest mijloc de transport. Multi dintre ei au fost si in Romania, iar noi am ramas efectiv impresionati de cat de frumos ne-au vorbit despre tara noastra si despre oamenii care i-au tratat cu prietenie si caldura acolo. Uneori noi, romanii, suntem atat de porniti pe aspectele negative ale Romaniei incat nu mai observam numeroasele lucruri bune care se intampla in tara in care ne-am nascut. Asta e de altfel unul dintre motivele pentru care am creat proiectul Calator cu Tricolor dorind sa aratam romanilor nostri ca merita sa fim mandri de tara noastra oriunde in lume.

Sa ne intoarcem insa la povestile din Polonia. Ultima noapte in Cracovia am dormit-o acasa la un cuplu multinational. El, francez din Nantes pe care l-am cunoscut in urma cu cativa ani cand l-am gazduit la noi acasa, prin intermediul site-ului couchsurfing. Ea, poloneza din Gdansk, insarcinata in luna a 8-a. Cei doi tineri s-au intalnit in urma cu un an, ghici cum? Tot prin intermediul site-ului couchsurfing. El a stat cateva zile la ea acasa, s-au indragostit, s-au reintalnit dupa cateva luni si acum se pregatesc sa aiba un copil. El a renuntat la viata in Franta si amandoi s-au mutat la Cracovia pentru ca aici tanarul francez si-a gasit un job pe specializarea lui: game designer. In doar un an, viata i-a responsabilizat fulgerator pe cei doi visatori, dar asta nu-i impiedica sa primeasca in continuare cu entuziasm oaspeti din toata lumea, la ei acasa.

Dupa 4 zile agreabile am parasit Cracovia luand trenul spre capitala tarii, Varsovia. Sistemul feroviar din Polonia e mult mai dezvoltat decat cel din Ucraina. Trenurile sunt noi si rapide, asa ca voiajele sunt pe cat de confortabile, pe-atat de putin pitoresti.

Varsovia ne-a primit cu vreme ploioasa. Chiar langa gara am descoperit cladirea emblema a orasului: Palatul Culturii si al Stiintei. Constructia in stil monumental sovietic e realizata de rusi in anii 50’ si aduce destul de bine cu Casa Presei Libere. E insa mult mai  impunatoare fiind printre cele mai inalte din Europa.

DSC01076

De altfel intreaga Varsovie e dominata de cladiri masive, comuniste. Orasul a trecut printr-o tragedie in cel de-al doilea razboi mondial fiind aproape complet distrus. Tocmai de aceea nu e o destinatie la fel de cautata de turisti, precum Cracovia.

Varsovia are insa farmecul ei. Raul Vistula, care traverseaza de altfel toate orasele importante poloneze, are aici o latime impresionanta iar malurile sale stufoase te fac sa te simti ca undeva la tara, chiar daca esti in mijlocul orasului.

Daca treci raul, plecand din centru, ajungi intr-un cartier cu totul si cu totul deosebit. Praga, caci in mod surprinzator asa se cheama, e zona pe val a Varsoviei. In anii 90, cladirile vechi din caramida de-aici stateau sa se darame iar strazile erau bantuite de infractori periculosi. Acum insa Praga varsoviana devine casa a artistilor si intelectualilor, e intesata de spatii expozitionale cool, baruri hip si cluburi alternative iar boom-ul deabia a inceput.

Sa vorbim putin si de ineditul centru istoric al orasului. Dupa cum spuneam mai devreme, acesta a fost complet distrus in cel de-al doilea razboi mondial. Si totusi polonezii, ambitiosi din fire, au reconstruit o mare parte din el de la zero.

Palatul regal si stradutele cu casute colorate ca din turta dulce, desi n-au mai mult de 40 de ani, par vechi de secole si te intampina cu o atmosfera de burg.

Ne-am luat la revedere de la primitoarea Polonie si de la capitala ei intr-o seara de august tarziu si racoros, pornind spre Lituania, cu autocarul. A urmat o noapte foarte interesanta pe drumul spre Vilnius. Am intrat repede in vorba cu un egiptean simpatic de vreo 50 de ani care avea vreo 6 copii imprastiati prin toata lumea, de la vreo 4 neveste. In urma cu cativa ani pitorescul personaj se mutase in Lituania, tara actualei sotii, vrand sa mareasca probabil numarul de mostenitori si nationalitatile lor. Putin mai tarziu s-au alaturat discutiei doi tineri letoni, sot si sotie cu chipuri arhaice de calugari. Am aflat cu bucurie ca erau studenti la teologie ortodoxa si tocmai se intorceau dintr-o calatorie in Bucovina. Ne-au povestit ca au ramas impresionati de manastiri si de oamenii pe care i-au intalnit acolo. “N-am vazut nicaieri atata bunatate si apropiere de Dumnezeu, cum am vazut in manastirile voastre” imi marturiseste emotionat tanarul teolog.

Inevitabilul se produce. Egipteanul, musulman convins, incepe sa discute cu cei doi letoni ortodocsi pe teme religioase. Sa vezi apoi istoria si polemica religiilor intr-un autocar intunecat, in miez de noapte. Isus Hristos intra in duel cu Mahomed, chiar aici la granita dintre Polonia si Lituania si pare ca discutia nu se va incheia pana una dintre tabere nu o va reconverti pe cealalta. Pana la urma Allah si  Dumnezeu isi dau mana iar egipteanul si letonii ajung la concluzia ca cel de sus, e unul singur si acelasi pentru toti. Aici pe pamant insa, noi adormim cu gandul ca suntem deja intr-o noua tara.

Lituania e un stat cu populatie mai mica decat Bucurestiului, avand si o problema in comun cu acesta. Asa cum capitala Romaniei e des confundata cu Budapesta, la fel, multi incurca Lituania cu vecina ei Letonia.

Ajungem la Vilnius dis de dimineata si simtim pentru prima oara aerul unui oras nordic. Oamenii sunt mai sobri ca in Polonia iar pe strada observam tot felul de lucruri ciudate. Un restaurant chinezesc se numeste Tokyo, opera arata ca o sala de sport, catedrala din centru seamana cu o opera iar in mijlocul orasului exista o republica ce si-a proclamat independenta fata de restul tarii.

Republica Uzupis, caci asa se numeste, este un district al Vilniusului populat mai ales de intelectuali si artisti. Acestia, satui de coruptia si incompetenta politicienilor si-au creat un stat idilic in centrul orasului. Au propria constitutie, propriile alegeri si o armata de 11 oameni. Sigur, initiativa lor e mai degraba satirica, tara neexistand cu adevarat decat pe plan simbolic.

DSC01400

Intr-una dintre serile petrecute in Vilnius avem din nou parte de o intalnire couchsurfing. Cunoastem alti oameni interesanti din intreaga lume. Ne imprietenim cu un iranian stabilit aici si cu un chinez traznit si primim sfaturi pretioase despre tarile lor pe care urmeaza sa le vizitam curand.

Pe 26 august parasim Vilniusul si luam autobuzul spre Letonia.  Drumul dureaza doar trei ore pentru ca cele doua tari au dimensiunea catorva judete din Romania. Ajunsi pe seara in Riga descoperim inca din autobuz un oras superb.

Incantati de ceea ce am vazut pe drum, ne cazam repede si plecam tarziu in noapte sa descoperim capitala Letoniei. Riga a apartinut sute de ani Suediei, iar apoi Rusiei. Arhitectura centrului, un melanj de baroc, clasic si art nouveau, e cu adevarat splendida. Adaugati la asta imenesele catedrale gotice si casele colorate din lemn cu iz de basm si obtineti un oras cu adevarat frumos.

DSC01624

Doua zile mai tarziu o intalnim pe frumoasa Isabelle. Are vreo 22 de ani, arata foarte bine, e nascuta in Croatia, dar intre timp s-a mutat cu serviciul in Estonia. Ii place mult sa se plimbe pe mare, caci e o ambarcatiune gigantica. Ea e nava maritima ce ne va duce de la Riga la Stockholm.

Pentru prima oara in viata noastra calatorim cu un vapor veritabil. Ne bucuram de un apus straniu exact in locul unde raul Daugava se varsa in Marea Baltica.    Apoi descoperim lumea vasta de sub punte. Restaurante, magazine, cluburi, baruri, spa-uri si alte spatii pentru tot ce-ti trece prin cap te fac sa te simti ca intr-o adevarata statiune de agrement. Cabina noastra e foarte confortabila, are chiar si dus fiind mai ieftina decat o cazare in Stockholm. Adormim leganati de valuri line, ca niste prunci, nu inainte sa ne punem de acord: de-acum vaporul e mijlocul nostru de transport favorit.

DSC01820

A doua zi ne trezim in intunericul cabinei, dar iesim repede pe punte curiosi. Suntem in mijlocul unui arhipelag superb, iar capitala Suediei se zareste la orizont in lumina unei dimineti innorate. Stockholmul e asezat pe nu mai putin de 14 insule iar noi deabia asteptam sa-l descoperim. Orasul ne intampina cu vreme mohorata si preturi exorbitante. O calatorie cu metroul costa cat o cazare ieftina in Asia iar preturile nu sunt accesibile nici macar la supermarket. Dar stiam deja aceste detalii asa ca nu vom sta decat doua nopti aici.

Aparent sobra si posomorata, capitala Suediei a devenit o revelatie dupa cateva ore de plimbare.

Desi arhitectura e minimalista, oamenii de pe strada sunt plini de culoare. Nu cred c-am vazut nicaieri femei si barbati atat de bine imbracati ca aici. Unele strazi par adevarate podiumuri de moda, iar suedezele sunt printre cele mai frumoase femei din lume.

Orasul in sine e foarte unitar si cochet, dar nu ne-a dat pe spate. In schimb ne-a placut foarte mult metroul. Platesti mult ca sa intri, dar ai ce vedea. Multe statii par desprinse din filmele stiintifico-fantastice si fiecare perete e o mostra de creativitate.

DSC01890

In general Stockholmul, si probabil intreaga Suedie, iti dezvaluie un spirit creativ specific mai mult tarilor din sudul Europei. Asa se explica cum un popor care numara sub 10 milioane de oameni a nascut unii dintre cei mai importanti muzicieni contemporani, si unele dintre cele mai inovatoare brand-uri ale lumii.

Cand spui Ikea, H&M, Volvo sau Ericsson te gandesti la pragmatismul scandinav, dar si la foarte multa inovatie si inventivitate. Poate asta e pana la urma diferenta dintre Suedia si celelalte tari nordice.

Am parasit Stockholmul tot pe vapor, cu destinatia Helsinki. In lumina unui alt asfinit straniu orasul vazut in contre-jour parea un desen monocolor ce devenea din ce-n ce mai mic. Pana sa iesim in largul Marii Baltice am admirat niste insule de poveste, pline de paduri dese si poienite cu case din lemn, colorate.

DSC02050

A doua zi ploaia a revenit in forta iar capitala Finlandei ne-a intampinat cu nori negri de Mordor. In Helsinki vremea e imprevizibila. Acum poate sa ploua, iar peste 5 minute poate fi soare. Si din nou ploaie si iarasi soare. De altfel asa a si fost prima noastra zi in orasul finlandez.

In Helsinki ne-am simtit mai straini decat in Africa. Desi toata lumea era politicoasa si vorbea engleza perfect(inclusiv vatmanul de la tramvai) paream aterizati pe alta planeta. Senzatia a fost ca jucam intr-un film tragicomic de Aki Kaurismaki. Atunci mi-am dat seama cat de bine a surprins regizorul finlandez incapacitatea oamenilor din aceasta lume de a-si exprima sentimentele si refugiul lor in alcool si izolare. Apropo de alcool, mi se pare ca aici se bea mai mult chiar si decat in Rusia, numai ca totul e mult mai discret.

Nu stiu daca se poate spune ca ne-a placut Helsinkiul, dar cu siguranta ni s-a parut straniu si interesant la fel ca putinele lui obiective turistice.

Ne-au atras atentia prin aspectul lor de nave spatiale biserica Temppliaukio, construita intr-o stanca aflata in mijlocul unui cartier de blocuri si micuta capela Kamppi.

DSC02166

La o aruncatura de ancora de Helsinki se afla Tallinn. Ne-a luat doar doua ore cu vaporul sa ajungem in capitala Estoniei.

Micutul stat cu populatia catorva cartiere din Bucuresti e inrudit cu Finlanda atat ca limba cat si ca origini. Am regasit si-aici aceeasi atmosfera stranie, condimentata insa cu ceva influenta ruseasca. Estonii sunt putin mai vorbareti ca vecinii lor nordici. Ca sa socializeze si in timpul iernilor lungi si grele cand stau mai mult in case, au inventat Skype-ul.

Centrul vechi al Tallinnului e o bijuterie care face parte din patrimoniul UNESCO. Inconjurat de ziduri inalte si turnuri de piatra, acest spatiu medieval e plin de strazi pitoresti si biserici cu aspect particular, vegheate de un deal stancos.

DSC02197

Dupa cateva saptamani petrecute in tari civilizate ale Uniunii Europene venise momentul s-o luam spre est, spre alta lume. Pe 5 septembrie am plecat cu nearbdare si curiozitate catre gigantica Rusie. Era prima oara cand paseam in cea mai mare tara a lumii si nu stiam la ce sa ne asteptam. Urma sa descoperim un loc total diferit de ce vazuseram pana atunci. Mai multe detalii in episodul urmator.

Ucraina II – Impresii si povesti din Kiev

August 26, 2013 by calatorcutricolor | 0 comments

Suntem la Riga, unde chiar si in august serile sunt friguroase. E vreme ideala de povesti, asa ca m-am gandit sa continui relatarile despre Ucraina.

Au trecut vreo doua saptamani de-atunci, dar mi-e inca proaspat in memorie mirosul statut al vagonului sovietic cu perdelute albe si covoare ca ale bunicii. E dupa-amiaza torida a lui 10 august 2013 si tocmai am urcat in trenul care ne va duce de la Cernauti la Kiev. Ne strecuram destul de usor pe culoarul ingust caci avem bagaje destul de “suple”. Asta pana cand in fata apare un burtos cu umeri lati, care oricum s-ar aseza tot la fel de putin loc de trecere lasa. Ne facem mici si il ocolim pana la urma, multumiti ca cel putin nu e coleg cu noi de compartiment. “Dar oare alaturi de cine vom petrece urmatoarele 14 ore?” ne intrebam. Ajungem la cusetele noastre si primim raspunsul. O matahala blonda, cu maiou stramt si ud ne intampina. “Ok, sa nu avem prejudecati. In spatele chipului de razboinic al tipului se poate ascunde ceva bun”.  Si asa si este.  Uriasul se da la o parte si in spatele lui, la propiu, ii vedem familia: o femeie longelina, cu figura blanda si doi copii veseli si haiosi. Ne dam seama din context ca domnu’ a venit doar sa-si conduca nevasta si baietii la tren, el urmand sa coboare.

O voce de femeie batrana cu rezonanta comunista anunta plecarea trenului in statia de amplificare a garii. Uriasul isi imbratiseaza familia si coboara nostalgic. Dupa cateva clipe apare pe peron, in fata geamului, si incepe sa faca tot felul de giumbuslucuri ca sa-si distreze fiii ce-l privesc cu drag.  Bate-n geam, se ascunde, sare in sus, se scalambaie. Pe cat e de mare, pe-atat de uman si amuzant se exprima. Trenul pleaca iar tatal cu ochi umezi, ramane emotionat in urma. Uriasul devinde mic, tot mai mic in departare. Pare o scena nostalgica desprinsa dintr-un film est-european din alte vremuri.

Trenul merge destul de incet iar Ucraina e cea mai intinsa tara a Europei(neincluzand Rusia si Turcia, cu cea mai mare parte a teritoriului in Asia). Asa ca ne gandim sa mergem pana la vagonul restaurant, locul unde intotdeauna timpul trece mai repede. Daca in restul trenului atmosfera e destul de linistita, aici e galagie mare. Un grup de vreo patru indivizi cu fete de raketi beau cu spor votca la o masuta. Unul dintre ei efectiv rage din cand in cand fara vreo adresa anume. Vanzatoarea solida, cu constitutie de statuie sovietica, nu se lasa intimidata si tipa si ea spre el ca sa-l faca sa taca. Intre timp toarna alcool cu nemiluita la alti indivizi cu figuri de personaje negative. Ne facem mici  si nu vorbim ca sa nu se prinda ca suntem straini. Luam repede o apa si ne intoarcem grabiti spre vagonul nostru. Ne place sa fim sociabili cand calatorim, dar parca astazi nu.

In timp ce savuram apa rece in fata compartimenului nostru, spectacolul continua. Un ucrainean slabut trece discret pe langa noi si ceva mai incolo se apleaca sa ia un telefon care se afla la incarcat in singura priza din vagon. Dupa cateva clipe un arabete la bustul gol, iesit direct din baie, tasneste spre el si il prinde de brat.  Se harjonesc putin, pare ca o confruntare fizica e iminenta, dar ucraineanul pleaca pana la urma. Arabul vine spre noi si incepe sa balmajeasca ceva nervos. Ii spunem ca nu suntem localnici si-o da pe engleza. “Thief, thief…He wanted to take my phone…Why don’t you stopped him?” I-am explicat ca n-aveam de unde sa stim ca-i telefonul lui si ne-am zis zis ca e timpul sa ne retragem o vreme in compartimentul nostru. Aici atmosfera e cu totul diferita. Baiatul cel mic, plictisit, s-a apucat de tot felul de nazdravanii. Mama tipa la el, dar in zadar. Mihaela incepe sa le faca fotografii la pusti, iar mezinul pozeaza ca un star de cinema. Ii place la nebunie iar mama e fericita ca baiatul ei e in sfarsit cuminte. Comunicare dintre noi si ei se face prin semne si prin  zambete. Atmosfera e agreabila iar peisajul de-afara devine din ce-n ce mai interesant, in lumina asfintitului.

DSC00413

Dupa lasarea intunericului ne cataram in cusetele noastre de la “etaj” si adormim repede.

Soare-umbra, soare-umbra. Blocurile inalte de la marignea Kievului cand obtureaza cand lasa lumina rasaritului sa intre pe fereastra compartimentului. Ne trezim dupa un somn bun si ne uitam curiosi afara. Dupa cateva minute trenul ajunge la destinatie exact la ora scrisa pe bilet. A mers incet, dar a fost punctual. Gara centrala din Kiev arata spectaculos. E construita in stilul grandios sovietic, avand acum si aer occidental datorita ultimelor renovari. De altfel multe locuri din Ucraina sunt foarte bine cosmetizate, asta si datorita faptului ca in uma cu un an aici s-a desfasurat Campionatul European de fotbal, evenimentul cel mai important din istoria scurta a tarii.

Pana la hostelul unde ne vom caza trebuie sa luam metroul. Insa pana la metrou, sunt scarile. Datorita reliefului deluros al orasului, multe dintre statiile din Kiev sunt afundate mult sub pamant. Statia Arsenalna e cea mai adanca din lume, la 103 metri sub pamant. In asemenea conditii, cobori minute in sir pana sa ajungi la peron. Daca n-ai o carte sa citesti te poti delecta cu chipurile oamenilor de pe celalat sens al scarii rulante, care trec cu sutele prin fata ta.

DSC00458

Dupa vreo jumatate de ora ajungem la hostel, care e de fapt un apartament mai mare dintr-un bloc aflat in vecinatatea centrului. Ne intampina propietarul, un neamt de vreo 45 de ani, extrem de amuzant si tonic. Ne arata camera noastra. E modesta, dar are un pret decent, intr-un oras in care cazarile si in general toate preturile sunt foarte scumpe pentru aceasta zona a Europei.

DSC00622

Stam la taclale cu alti calatori care sunt prin hostel. Un mexican stabilit in Statele Unite ne arata pe youtube cum se impusca mafiotii pe strada, in oraselul in care s-a nascut el. Ii spunem ca o sa vizitam si noi Mexicul, dar o sa incercam sa evitam zona cu pricina. Un neamt blond cu pletele in vant, calator cu motorul, ne povesteste cum vroia el sa bata Rusia pe doua roti, dar in primul oras in care a poposit, s-a indragostit de o localnica si nu s-a mai miscat de-acolo. Intre timp viza i-a expirat si a venit la Kiev in speranta ca-si va putea face alta pentru a petrece cat mai mult timp langa dragostea vietii si a stabili detaliile casatoriei.

In mod deosebit ne-a atras atentia un tanar din Scandinavia care avea prinsa de abdomen un soi de branula conectata la un aparat atasat la pantaloni ce semana cu mp3 player. Ne-a explicat ca e bolnav de diabet dar asta nu-l poate opri sa-si urmeze marea pasiune: calatoritul.  Discutiile cu el si tonusul pe care-l avea au fost o adevarata incantare.

Mai apoi am plecat in explorarea orasului. Aritectural, Kiev-ul are cateva zone extrem de atractive. Coborarea Andriyivskyy, un fel  de Montmartre est-european, e o straduta care porneste de la superba biserica Sfantul Andrei si coboara abrupt  printre terase colorate, vanzatori ambulanti si artisti locali, intr-o atmosfera boema.

Kievul are foarte multe biserici ortodoxe spectaculoase. De mentionat Lavra Pecerska, o manastire celebra, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale ortodoxismului.  De altfel, aici am ales sa realizam TRICOLIKE-ul dedicat Kievului.

DSC00584

Dar sa trecem de la locurile turistilor, la cele frecvente de localnici. In mijlocul orasului, pe fluviul Nipru, e o limba de pamant care se numeste pur si simplu Insula Venetiana. In afara de nume si faptul ca e inconjurata de apa, nu exista nicio asemanare cu vestitul oras italian. Aici, in mijlocul Kievului am descoperit un loc extrem de interesant care se numeste HydroPark. E vorba de un soi de strand gigantic, ponosit, cu aer de Costinesti, unde oamenii obisnuiti din oras vin sa-si petreaca timpul liber.

DSC00424

Pe langa plajele intesate de localnici, ne-au atras atentia aparatele ruginite de forta, vechi de zeci de ani, de care se foloseau multi baieti fiorosi. Altfel spus, fiarele trageau de fiare. Altii ca ei, faceau sparring-uri de box si nu ezitau sa loveasca serios cand adversarul lasa garda jos. Tensiunea plutea in aer dar cu discretie am trecut neremarcati.

DSC00454

Seara ne-am intalnit cu Raluca, o fost colega din Romania care lucreaza de ceva timp la Kiev. Cand a aflat ca am fost la HydroPark s-a minunat. Colegii ucraineni ii recomandasera sa nu calce niciodata pe-acolo. Dupa ce i-am povestit ce-am vazut pe insula venetiana, ne-a relatat si ea despre viata de zi cu zi a unui roman in Kiev. Am luat niste beri si ne-am urcat pe o colina, de unde, noapte fiind, se vedea orasul frumos luminat.

Trei romani stau la povesti, pe un deal din Kiev, sub un cer instelat de august. Auzind o limba straina, un ucrainean cherchelit se aseaza langa ei. Ne intreaba daca vorbim engleza si dupa ce primeste raspuns afirmativ ne spune ca vrea si el sa-si mai exerseze cunostintele in limba lui Shakespeare. Asa ca incepe sa ne povesteasca viata lui. Desi e ucrainean, se simte rus. Cu tata militar, si-a petrcut copilaria in diverse orase ale URSS. A terminat facultatea, dar apoi o femeie i-a frant inima. Intre timp a devenit alcoolic si, in timpul liber, instalator de usi. S-a retras la tara unde locuieste cu mama sa, dar din cand in cand vine la Kiev s-o mai lase si pe ea “sa-si traiasca viata in liniste”. Are de gand sa doarma in parc unde a petrecut multe nopti pana acum. Povestile lui sunt interesante, dar ratarea lui datorata alcoolui e deprimanta si pare epidemie in acesta zona a lumii. Ii spunem politicosi ca vrem sa mai vorbim si noi, in romaneste, caci avem multe de povestit. El tace si ne lasa sa vorbim. Vreo ora se uita la noi ca o statuie curioasa fara sa spuna absolut nimic. Apoi ne luam la revedere de la el si pornim pe drumurile noastre. El sa doarma in parc, Raluca spre apartamentul ei, iar noi spre hostel.

Dupa doua zile suntem in trenul de noapte care ne va duce de la Kiev la Lviv, in vestul Ucrainei. Inainte de culcare discutam despre impresiile pe care ni le-a lasat capitala Ucrainei. Un oras frumos, aerisit si cochet in zona centrala, dar rece si impersonal ca trairi. Oamenii de-aici ni s-au parut prinsi intre doua lumi, cea vestica si cea rusa, intr-o tara care nu prea stie incotro s-o apuce. Pe de-o parte sunt nostalgicii care vad Rusia ca o adevarata mama, iar pe de alta parte sunt cei mai multi dintre tineri care isi doresc un viitor european pentru tara lor si urasc limba rusa si tot ce vine dinspre Moscova. Si asta nu e singura falie sociala. Mai e si cea dintre bogati si saraci, chiar mult mai frapanta.

DSC00474

Se intuneca. Trenul strabate cartierele comuniste din Kiev, iar sutele de luminite ale apartamentelor licaresc formand desene geometrice. In spatele lor sunt familii sarace de ucraineni care isi doresc un viitor mai bun si fac eforturi mari ca sa obtina o viza pentru a lucra in strainatate. Noi, din spatele ferestrei de tren traim unul dintre acele momente in care ne simtim privilegiati ca suntem din Romania.

Ucraina I – Inceputul calatoriei si Cernautiul

August 17, 2013 by calatorcutricolor | 1 Comment

De dimineata am iesit din Ucraina. Acum suntem in trenul care seara, tarziu, ne va duce la Cracovia. Asa ca am zis sa iau o pauza de la contemplarea peisajului polonez si a satelor linistite si sa astern cateva randuri despre tara pe care tocmai am parasit-o in urma cu cateva ore.

Pe 7 august 2013, la pranz, eram la Suceava, intr-o mica autogara cu iz comunist. De-aici avea sa inceapa calatoria noastra in jurul lumii. Sa pleci un an departe de casa, printre straini, in tari dintre cele mai diferite, nu-i lucru usor, dar daca te gandesti prea mult la asta si la problemele care pot aparea pe drum risti sa nu mai pleci niciodata. Asa ca ne-am propus sa facem totul pas cu pas si sa ne concentram intotdeauna pe urmatoarea destinatie, nu pe calatoria in ansamblu. In acea zi, urmatoare destinatie era si prima: Ucraina.

DSC00134

Intr-un colt al autogarii sucevene un autobuz vechi si ingust cu numere pe care scrie UA, asteapta extenuat calatorii pentru directia Cernauti. Individul care vinde bilete, un soi de insotitor de bord, se tocmeste cu un musteriu, in ucraineana. Ne simtim deja in tara vecina. Vine randul nostru sa cumparam tichetele, iar domnul cu pricina incepe sa ne vorbeasca in dulcele grai romanesc cu accent molodovenesc. Locuieste in Cernauti, e ucrainean in acte, dar in suflet si-n simtire e roman. Se bucura sa vada ca turisti tocmai de la Bucuresti ii vor vizita orasul si ne pofteste amabil in autobuz. Aici “peisajul” e inedit. Cei mai multi dintre calatori sunt batrani romani care au trait in trei tari, fara sa se mute niciodata. S-au nascut in Romania Mare de-altadata, au crescut in Uniunea Sovietica, iar batranetile si le petrec in Ucraina. Desi au fost si vor fi tot timpul romani, tara-mama i-a uitat dincolo de granita si multi dintre ei se chinuiesc de ani buni sa obtina cetatenie romaneasca.

Sa trecem insa la ceilalti calatori. Pe langa acesti oameni deosebiti, cu vorbe blande si arhaice, in autobuzul rablagit mai sunt o backpacker-ita nemtoaica si un coreean haios, si el calator prin lumea larga, ca si noi. Toti suntem inconjurati de cateva femei dezbracate care ne privesc languros. Nu, nu sunt ucrainence, ci postere erotice nouazeciste pe care domn’ sofer le lipise prin tot autobuzul. Si iata ca el, “seful echipajului” isi face aparitia in autovehicul, inarmat cu o sticla de apa. Incepe sa picure pe toata podeaua stropi reci, spunand in acelasi grai dulce ca al “insotitorului de bord”, ca asta e aerul lor conditionat. Din cand in cand mai flirteaza cu cate-o calatoare caci dee, nu se poate multumi doar cu femeile din postere…Pornim la drum.

DSC00140

Atmosfera e calda la propriu, dar, din fericire, si la figurat. Va spun sincer ca blandetea oamenilor de pe aceste meleaguri m-a surprins placut. Discutam cu ei despre istorie, despre calatoria noastra, despre problemele lor de zi cu zi. Sunt unii dintre cei mai prietenosi romani pe care i-am intalnit vreodata. Ajungem repede la granita. Coada mare. Ne gandim c-o sa stam acolo pe putin 2, 3 ore si-l intrebam pe sofer cat o sa dureze. El imi face cu ochiul ghidus si imediat ne dam seama ca n-are doar abilitatea de a crea aer conditionat din apa rece ci si aptitudinea de a trece granita intr-o clipita. “Doar n-o sa stau eu, care fac cursa asta zi de zi, la coada.” Cheama repede vamesul ii da pasapoartele si in doua minute demaram spre partea ucraineana a granitei. “O fi avand pile si pe-aici?” ne intrebam noi. Da! Trecem la fel de repede. Apoi, autobuzul invechit zboara vesel pe pantele descendente ale Ucrainei. Soferul se uita mandru la mine, prin oglina si-mi spune satisfacut. “Ti-am spus eu bade Stefan ca trecem imediat?” . Eu ii zambesc surprins. Mi-a retinut numele. De pe pasaport, probabil, cand mi l-a inapoiat. “Imi place cum a inceput calatoria” ii spun Mihaelei. Ea ma aproba zambind. Tocmai am intrat in prima tara. Mai sunt vreo 29.

Ajungem repede la Cernauti si coboram din autobuzul care in numai doua ore devenise plin de prieteni. Urcam repede intr-un troleibuz saltaret care trebuie sa ne duca in centru. Dintr-o data suntem in alta lume. Romana graita moldoveneste e inlocuita de ucraineana.  Incercam sa aflam statia unde trebuie sa coboram. Mihaela stie putina rusa, dar asta nu pare sa fie de mare ajutor. Multi dintre oameni tin la limba lor si nu vor sa vorbeasca in cea a Moscovei. Pana la urma ne lamurim si coboram in centru. Uau! Arata excelent. Cladirile superbe,  cele mai multe renovate, bulevardele inverzite bine trasate te fac sa intelegi de ce orasul era odata denumit Mica Viena. Urbea bucovineana a avut o istorie fascinanta, marcata de romani, ucraineni, rusi, evrei, armeni, polonezi, austro-ungari si multe alte nationalitati. Multitudinea de biserici si sinagogi sunt istorii vii ale orasului.

Avand rucsacurile in spinare nu zabovim prea mult in contemplarea orasului si pornim rapid spre hostelul unde ne-am rezervat camera. La receptie ne primeste Andrii care aici e receptioner, menajer, barman, ghid si mai ales proprietar. Impreuna cu prietena lui au deschis acest hostel in urma cu doar doua luni iar noi suntem printre primii clienti. Stabilimentul are doua dormitoare mari, fiecare cu vreo 8 paturi si o camera de doua persoane unde vom sta noi. Platim pe ea cam 15 euro pe noapte, iar baia e pe hol. Incaperea e foarte mica, dar curata. Nu ne putem permite mai mult pentru ca avem un an de calatorie inainte iar bugetul e limitat.

Dupa ce ne lasam bagajele iesim sa descoperim orasul. Alcoolul e peste tot ieftin, dar mancarea la restaurante e mai scumpa decat ne asteptam. Gasim totusi un loc mai popular unde savuram un bors de sfecla urainean si o bere buna.

DSC00152

Seara ne intoarcem la hotel si stam ore intregi la taclale cu Andrii si iubita lui. Sunt amandoi nationalisti, pro vestici si nu le plac deloc rusii. Nu inteleg de ce jumatate din tara lor vorbeste rusa si spera ca generatia tanara sa schimbe asta. El ma intreaba daca noi romanii credem ca Cernautiul apartine de fapt Romaniei. Ii spunem ca da. El are alta parere. Totusi discutia a fost prea placuta pana acum ca sa intram in conflicte istorice. Berea curge mai departe iar seara e placuta. E interesant sa stai de vorba cu doi tineri ucraineni, mici antreprenori la inceput de drum. Aflam multe detalii despre viata de zi cu zi de-acolo.

A doua zi, plimbari peste plimbari. Descoperim strazile Eminescu si Aron Pumnu. Ne gandim cu nostalgie ca acest oras superb a apartinut altadata Romaniei.

DSC00367

Din cand in cand ne racorim cu cvasul “homemade” pe care-l gasim pe strada. Mihaela gaseste cateva fete frumoase pe care le fotografiaza, pentru proiectul ei Beauty Around the World. Sincer sa fiu, rar mi-a fost dat sa vad atatea femei frumoase ca aici. E ciudat, pentru ca ulterior, in restul Ucrainei nu s-a intamplat acelasi lucru.

Ceva mai tarziu ajungem la Universitatea orasului. Arata pur si simplu incredibil. Nu-ti poti imagina ca in mijlocul Bucovinei se poate afla o asemenea constructie. De fapt sunt trei corpuri, din care unul este o biserica. Construita de austroungari, cladirea a fost la origine dedicata studiului teologiei. Azi aici se studiaza aproape orice, iar holurile intunecate si racoroase au iz de Oxford. Nu intamplator acest edificiu a fost inscris in patrimoniul Unesco in urma cu cativa ani.

DSC00297

DSC00271

Urmeaza o alta seara agreabila, alaturi de gazdele noastre. La parterul hostelului ei au deschis si o cafenea asa ca aici se aduna multi localnici interesanti. Ne facem noi prieteni iar berea rece curge pana tarziu in noapte, acompaniata de povesti placute.

Urmatoarea zi ne pregatim de plecare. Ne astepta un drum de 14 ore cu trenul, pana la Kiev. Rezervarea am facut-o pe internet. Ucrainenii au un sistem de booking excelent, inclusiv in engleza, cum probabil Romania nu va avea prea curand.

Cu rucsacurile in spate, ne luam la revedere de la Andrii si iubita lui. Totusi, ne intindem iar la vorba cu ei caci e placut.

cernauti

Continuam discutia. Andrii ne avertizeaza sa avem grija in Kiev, caci e oras mare cu pericolele de rigoare. Lui i-au furat portofelul acum o luna, pe-acolo. Deodata, de dam seama ca suntem in intarziere. Incepem un sprint spre gara. Pe harta din telefon drumul pare scurt, dar colinele orasului il fac mult mai lung. La un colt de strada, cineva ma striga. Sunt socat. Cine m-ar putea cunoaste in Cernauti? Ne intoarcem si-l vedem pe insotitorul de bord din autobuzul care ne-a adus aici. E vesel sa ne revada si ne indica o scurtatura catre gara.

Ajungem in sfarsit la tren, dupa un adevarat tur de forta. Suntem obositi, dar fericiti. Am petrecut cateva zile excelente la Cernauti si va recomand si voua sa faceti acelasi lucru. E atat de aproape de Romania si totusi, atat de departe. Urcam in vagonul antic si ne pregatim de noaptea care ne desparte de Kiev. Prima noapte intr-un tren sovietic. Si nu oricum, ci la vagonul de dormit. Ce-a urmat, n-am timp sa mai povestesc acum.

E deja noapte in trenul spre Cracovia. In cateva minute ajungem la destinatie. In curand, alte povesti din Ucraina.

Stefan.

July 28, 2013
by calatorcutricolor
1 Comment

Un text scris de noi pentru blogul lui Imperator

Suntem Stefan si Mihaela, un cuplu pasionat de calatorii,  care in ultimii ani a cutreierat lumea, in vacante si concedii.  Pentru ca ne place enorm sa calatorim fara sa ne mai oprim, am pus niste bani deoparte, ne-am luat adio de la sefi si-am pus la cale indeplinirea unui vis mai vechi.

8.Stefan si Mihaela, la drum prin bolivia

In luna august ne luam rucsacurile in spate si pornim la drum pentru un an, in peste 25 de tari, impreuna cu un tricolor.

De ce tocmai cu un tricolor? Suntem atat de nationalisti incat dormim cu steagul Romaniei sub perna si recitam imnul national cand ne trezim cu gandul la ispravile lui Mihai Viteazul? Nu, in niciun caz. Dar, calatorind in multe locuri ale planetei, ne-am dat seama ca Romania nu e un loc atat de rau, iar acasa va fi intotdeauna pentru noi aici.

Exista totusi un lucru pe care am vrea sa-l imbunatatim, atat cat putem noi, la tara noastra. Aproape nicaieri in lume nu am vazut atatia tineri dezamagiti de originea lor si distanti fata de simbolurile nationale. Din Columbia si pana in Cambogia, din  Etiopia si pana in India, am intalnit localnici tare mandri de tara in care s-au nascut. Si asta nu pentru ca erau mai realizati, mai buni la fotbal sau mai cinstiti decat noi, romanii. Ci pentru ca, pur si simplu, vedeau tara lor ca pe o familie, care, buna-rea, ramane a ta.

Plecand de la aceste premise, ne-am zis ca o calatorie in jurul lumii e pretextul perfect pentru a face ceva pentru tarisoara noastra. Asa ca am demarat proiectul “Calator cu Tricolor”. Prin acest demers ne propunem sa dam steagului romanesc o imagine mai fresh, mai apropiata de generatia noastra care acum il percepe ca pe un obiect “comunist” si invechit. Cum vom face asta? Prin foarte multe initiative inedite pe care le veti gasi pe blogul si pagina noastra de Facebook.

Dar destul despre proiect. Sa vorbim putin si despre calatorie, ca doar suntem pe un site de calatorii. Vom pleca la drum spre nord, mai intai spre vecina Ucraina, iar apoi vom trece putin prin imperiala Polonie, traversand apoi racoroasele republici baltice. Vom intra in Mama Rusia in apropiere de Sankt Petersburg, iar apoi o vom lua spre sud, pana in Georgia natala a tovarasului Stalin. De-aici vom incerca sa ajungem in fascinantul Iran, via Turcia, daca Dumnezeu, sau poate Allah, ne ajuta sa obtinem viza mult dorita. Vor urma cateva “Stanuri” enigmatice, iar apoi China, locul unde s-a nascut fotografia de profil a lui Imperator. Traseul continua in Japonia – patria unde tehnologia evolueaza cu viteza unui uragan – si in alte cateva tari din Asia de Sud-Est. Dupa cateva luni asiatice, vom ateriza, la propriu si la figurat, in alta lume. Australia ne va primi cu bratele ei calduroase, chiar fierbinti as spune, in mijlocul verii. Vara la ei, caci in Romania va fi iarna.

Va urma spectaculoasa Noua Zeelanda, iar apoi un lung drum cu avionul peste nesfarsitul Pacific.  O sa dardaim putin, dar nu de frig, ci de frica de inaltime. Caci da, suntem poate singurii oameni care si-au propus sa inconjoare pamantul, speriati fiind de avion. Sa trecem mai departe. Dupa vreo 12 ore de tremurat vom ajunge in America de Sud, pentru a doua oara in viata. Ironia sortii, vom pasi pe taram latin in “cutremuratorul” Chile. Va urma Argentina tangoului si Brazilia, unde, cu putin noroc (pentru mine, ghinion pentru sotia mea), putem sa ne sincronizam cu Cupa Mondiala de fotbal. Apoi vom calatori in Columbia, unde am mai fost o data si ne-a placut enorm. Desi nu-mi place sa fac clasamente de calatorie, daca as fi obligat sa realizez unul, as spune ca aceasta tara e favorita mea “worldwide”… pana acum.

Revenind la traseu, Columbia va fi urmata de exotica America Centrala si de fabulosul Mexic cu care m-am familiarizat prima oara in copilarie, din telenovelele bunicii. Daca vom avea viza, vom ajunge si in Statele Unite ale Americii si ale tuturor posibilitatilor. Daca nu, vom traversa Atlanticul spre Europa de Vest. Dupa cateva scurte popasuri la colegii mai bogati din UE, vom ajunge inapoi acasa.

Din experienta calatoriilor anterioare, stim ca socoteala de pe harta nu se potriveste cu cea de pe drum. Tocmai de aceea suntem convinsi ca traseul nostru va suferi unele modificari pe parcursul calatoriei.

Important e ca dupa un an (sau poate mai mult, daca suntem chibzuiti) sa ne intoarcem cu un bagaj plin de povesti si fotografii din lumea intreaga. In cea mai mare parte a calatoriei, eu (Stefan) ma voi ocupa de scris, iar sotia mea (Mihaela) se va ocupa de imagini, fiind de profesie fotograf. Sper sa ne insotiti virtual, urmarindu-ne blogul si pagina de facebook. Pe curand!

June 2, 2013
by calatorcutricolor
1 Comment

Salut

Mai sunt cateva saptamani pana la plecare. La mijlocul lunii august va incepe aventura noastra in jurul lumii iar pregatirile sunt in toi.

Dar, inainte de toate, sa facem prezentarile. Eu sunt Stefan Marinescu si, alaturi de mine, in aceasta calatorie, va fi sotia mea, Mihaela. In cele peste 25 de tari pe care le vom vizita ne va insoti un camarad de nadejde: tricolorul Romaniei, gata sa fie pozat in cele mai frumoase locuri ale planetei.

Pe acest blog veti gasi relatarile noastre de la fata locului, insotite de fotografii si montaje video. Sper sa fiti alaturi de noi si sa va bucurati de experientele pe care le vom imparatasi zi de zi.

Pe curand!